Ministrul german al sănătății, Jens Spahn, este presat să demisioneze în urma acuzațiilor că ar fi plănuit să distribuie măști de protecție inadecvate persoanelor vulnerabile din punct de vedere social.
Spahn, membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a fost subiectul unei dezbateri parlamentare, miercuri după-amiază, în care a fost criticat că și-a pus ambițiile personale în fața siguranței cetățenilor.
Măștile erau clasificate ca fiind FFP2 – deci cu un nivel crescut de protecție – și au fost cumpărate de la un producător chinez, la prețul de aproximativ un miliarde de euro. Comanda a fost plasată în primul trimestru al anului 2020, într-un moment în care lumea întreagă făcea eforturi să găsească echipamente de protecție potrivite.
Potrivit revistei Der Spiegel, Ministerul Sănătății intenționa să distribuie măștile oamenilor fără adăpost, persoanelor cu dizabilităţi și beneficiarilor de asistență socială.
Ministerul Muncii, care este responsabil pentru calitatea măștilor, a refuzat însă să aprobe folosirea lor, potrivit revistei germane.
Măștile nu erau omologate conform directivelor Uniunii Europene, dar Spahn s-a apărat spunând că ele au fost inspectate de minister, care și-a creat propriul organism de inspecție, pentru a le testa. Milioane de măşti de acelaşi tip au fost distribuite şi utilizate în toată Germania, a declarat luni Spahn.
Nu același lucru a fost observat de beneficiari. Reprezentanții unui cămin de vârstnici care a primit aceste măști au precizat că măștile aveau un miros puternic, motiv pentru care personalul a decis să nu le folosească.
Faptul că Spahn este creștin-democrat, iar ministrul muncii, Hubertus Heil, social-democrat (SPD), a fost folosit de unii comentatori pentru a sugera că scandalul a fost escaladat pentru a genera un diferend între cele două partide din coaliția guvernamentală, înaintea alegerilor parlamentare din septembrie.
Critici în serie la adresa ministrului
Dezbaterea din Bundestag, convocată de partidul de opoziție Die Linke (stânga radicală), a fost folosită de oponenții lui Spahn și ai CDU pentru o critică generală la adresa felului în care ministrul a gestionat pandemia.
Lui Spahn i s-a reproșat că a eșuat în misiunea de a pregăti țara pentru criza sanitară, în ciuda avertismentelor, dar și că nu a intervenit pentru a corecta ritmul lent în care UE a contractat și a distribuit vaccinurile COVID.
Carsten Schneider, de la SPD, a declarat în fața Bundestagului că este furios pentru că grupurilor vulnerabile le-au fost oferite măști considerate de calitate inferioară. El a catalogat performanța ministrului în timpul pandemiei drept „sub medie”.
Și liberalii s-au alăturat criticilor, solicitând o comisie specială pentru a investiga cazul.
În schimb, Spahn se bucură încă de sprijinul cancelarului Angela Merkel, care le-ar fi spus liderilor CDU, potrivit presei din Germania, că acuzațiile la adresa ministrului „nu au de fapt bază”.
Merkel i-a criticat luni pe social-democraţi, partenerii de guvernare. Pentru social-democraţi „este vorba de a da o imagine proastă luptei împotriva pandemiei”, a spus Merkel în cadrul unei reuniunii a liderilor CDU.
Candidatul conservatorilor la postul de cancelar la alegerile de la 26 septembrie, Armin Laschet, a sărit de asemenea în apărarea lui Jens Spahn, spunând că afirmaţiile făcute de SPD în acest caz sunt „inacceptabile”.
Potrivit lui Laschet, măştile erau certificate de un organism german şi „era nevoie să fie distribuite în număr mare” în acea situaţie de penurie.
CDU, într-o situație dificilă
Scandalul care îl implică pe ministrul sănătății vine să se adauge altor probleme cu care s-a confruntat anul acesta partidului Angelei Merkel.
În primăvară, parlamentarii conservatori Nikolas Löbel, din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), și Georg Nüsslein, din Uniunea Creștin-Socială (CSU), partenerul bavarez al CDU, au demisionat din grupările lor politice, după ce au fost acuzați că au primit plăți generoase pentru a recomanda guvernului federal anumiți producători de măști de protecție sau pentru a intermedia afaceri între companii.
Faptele s-au petrecut în urmă cu un an, la debutul pandemiei, când oferta de măști era limitată, prețurile erau mari, iar banii câștigați de intermediari erau frumoși. Deutsche Welle a scris că cei doi parlamentari ar fi primit sume „cu șase cifre”.
Duminică, în ultimul test regional electoral înainte de scrutinul parlamentar din septembrie, CDU a câștigat clar, și neașteptat, alegerile din landul Saxonia-Anhalt.
CDU a adunat peste 36% din voturi, cu mult în fața Alternativei pentru Germania (AfD), extrema-dreaptă, care a obținut doar 22,5%, sub așteptări.
Victoria a reprezentat o gură de oxigen pentru Armin Laschet, omul care speră să o înlocuiască pe Angela Merkel la șefia guvernului.
Misiunea sa nu va fi simplă însă.
Un sondaj dat publicității acum o lună, citat de Bloomberg, arăta că CDU se menține pe primul loc în preferințele electoratului, cu 25%, dar doar cu un punct procentual în fața Verzilor, creditați cu 24%.
SPD era cotat cu 16%, în vreme ce AfD venea pe locul patru, cu 12%, fiind urmat de Democrații Liberi (liberali), cu 11%.