Măștile purtate în aer liber au fost introduse treptat, în funcție de evoluția pandemiei, iar din 9 noiembrie 2020 au devenit obligatorii în toată țara. Eliminarea obligativității măștii vine, așadar, după mai bine de șase luni.

Excepție vor face piețele, târgurile și stațiile de autobuz aglomerate, a mai precizat președintele.

Măsurile anunțate astăzi, 13 mai, fac parte dintr-un calendar de relaxări care se va întinde pe o perioadă mai mare de timp. Relaxările vin pe fondul unui trend de scădere al infectărilor cu Covid.

Autoritățile au confirmat joi 953 de cazuri de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 33.222 de teste. Au murit 75 de persoane infectate, în vreme ce numărul pacienților internați la ATI a scăzut la 829.

Urmărește-ne pe Google News