Consensul, la nivel global, este că măștile de protecție sunt eficiente în reducerea răspândirii infecției cu COVID-19. În realitate însă, nu toate măștile protejează. Nici vizierele, dacă sunt folosite singure în fața noului coronavirus, în loc să fie combinate cu o mască.
Potrivit unui nou studiu, realizat de trei cercetători, Siddhartha Verma, Manhar Dhanak și John Frankenfield, vizierele și măștile cu valvă, atunci când sunt folosite fără o protecție suplimentară, nu protejează de COVID, ba chiar sunt mai ineficiente decât măștile cele mai simple, cele chirugicale, în trei straturi.
Manhar Dhanak și Siddhartha Verna, ambii profesori de inginerie mecanică la Florida Atlantic University din SUA, au observat traiectoria fluidului eliberat prin strănut sau tuse după expulzarea către un manechin prevăzut fie cu o vizieră sau o mască de protecție cu valvă.
Ambele opțiuni au devenit destul de populare în ultima vreme, deoarece oamenilor le se par mai confortabile decât masca chirurgicală. Însă studiul arată că un plus de confort vine cu un mare minus la capitolul siguranță.
Vizierele și măștile cu valvă nu sunt eficiente în stoparea aerosolilor. Trebuie să creștem gradul de conștientizare al oamenilor cu privire la ceea ce se întâmplă când aleg una dintre aceste două variante de protecție anti-COVID.
Cercetătorii Manhar Dhanak și Siddhartha Verna, pentru Libertatea:
Cercetătorii au folosit o pompă manuală pentru a simula efectul tusei și strănutului – eliberarea de picături de fluid ce pot avea încărcătură virală – către manechin. Un sistem de lasere a măsurat chiar și cele mai mici particule ale fluxului expulzat.
Cercetătorii au observat că deși viziera blochează inițial particulele virale, aerosolii se pot deplasa cu ușurință în jurul vizierei, intrând în gură, nas și ochi.
Folosite singure, fără altă protecție, vizierele sunt, prin urmare, ineficiente.
Scopul principal al vizierelor, atunci când sunt utilizate de personalul medical (împreună cu măștile), este de a proteja de jeturile de aerosoli expulzate de pacienți. Singure, vizirele nu sunt eficiente în stoparea picăturilor ce pot conține încărcătură virală.
Autorii studiului:
Situația stă cam la fel în cazul măștilor cu valvă.
Deși valvele îți permit să respiri mai ușor, măștile de acest tip lasă să treacă un număr mare de particule ce pot avea încărcătură virală, a arătat studiul.
Astfel de măști se folosesc de regulă în mediile de lucru relativ periculoase, pentru a filtra noxe sau praful, însă aceste filtre nu sunt destul de fine pentru a bloca aerosolii ce pot conține virusuri.
Oamenii ar trebui să poarte măști de pânză de înaltă calitate sau măști chirurgicale pentru a minimiza riscul de infecție pentru ei și pentru ceilalți din comunitate.
Aceste descoperiri pot fi deosebit de importante în contextul redeschiderii școlilor, unde elevii și profesorii vor fi expuși la aerosoli recirculați ore în șir, în interior.
Cercetătorii intenționează acum să studieze eficiența ecranelor din plexiglas și pânză în limitarea răspândirii COVID-19.
LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză de încredere și într-un moment în care, din păcate, se practică discreditarea cunoașterii, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea, bazate pe descoperiri, studii și cercetări din cele mai diverse domenii.