Astfel, în scrisoare de intenţie către FMI se vorbeşte despre introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obţinute din chirii de către persoanele fizice. Însă lucrurile nu se vor opri aici. Cum Executivul doreşte lărgirea bazei de impozitare, acesta este doar un „prim pas” ceea ce înseamă că vor găsi noi căi astfel încât aceste contribuţii să fie plătite de persoanele care obţin venituri din altă sursă decât salariul.
„Referitor la introducerea CASS (contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, precizăm ca această măsură are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri şi din alte surse decât cele de natură salarială”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor, preluat de Mediafax.
Ideea a fost susţinută de către Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România, care consideră că este necesară şi lărgirea bazei de contribuţii sociale, astfel încât sistemul să poată fi durabil şi sustenabil.
Autorităţile române au convenit la finele lunii iulie cu FMI şi Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.
Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro şi finalizat în luna iunie, a fost de asemenea de tip preventiv, după o înţelegere stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.