„În acest moment, nu cred că au intrat pe Bâstroe, efectiv, ci pe Solomonov, un alt canal care este adiacent braţului Chilia şi care se află pe teritoriul Ucrainei. Sunt doi angajaţi români ai Asociaţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi care, împreună, cu un reprezentat al statului ucrainean, se află în acest moment acolo şi pe nava ucraineană desfăşoară aceste măsurători”, a spus Grindeanu, potrivit news.ro.
Ministrul transporturilor a adăugat că până acum nu au fost primite datele de pe canalul Solomonov.
„Probabil că în momentul în care se termină aceste măsurători, primele pe Chilia, ele vor fi prelucrate. Necesită o săptămână această prelucrare a datelor, pentru că trebuie îndepărtate tot felul de cauze care nu ar duce la prezentarea unor date corecte. Asta mi-au spus colegii. Deci, după o săptămână, se pot prezenta”, a spus el, precizând că zilele următoare sunt așteptate primele concluzii.
Grindeanu a spus că procesul de desfăşurare a măsurătorilor pe canalul Solomonov și ulterior pe Bâstroe este mai dificil, în condiţiile în care există o singură navă care lucrează, dar și din cauza contextului de securitate.
„Se reuşeşte undeva la 3 km pe zi să se măsoare, având o singură navă. Sigur că sunt şi situaţii diferite. Ucraina în acest moment este supusă agresiunii Rusiei. E o chestiune de securitate. Aceste măsurători se fac pe teritoriul Ucrainei, nici măcar la graniţă şi atunci trebuie luate aceste măsuri de securitate”, a conchis Grindeanu.
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Cum a început scandalul Bâstroe
Scandalul a izbucnit pe 15 februarie, după ce ministrul Sorin Grindeanu a declarat că „există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe”.
Ulterior, Kievul a susținut că a adâncit canalul Bâstroe de la 3,9 la 6,5 metri.
O analiză din 27 iulie 2022 a Administrației Fluviale Dunărea de Jos, intrată în posesia Libertatea, arăta ce efecte poate avea adâncirea canalului Bâstroe.
Pe 3 martie, autorităţile române şi cele ucrainene au convenit ca România să înceapă măsurătorile pe braţul Chilia şi pe canalul Bâstroe pe 15 martie, dar procesul a tot fost amânat.
În ce parlament medieval european votul unui singur membru putea bloca o decizie luată de majoritate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Unica.ro
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”
Observatornews.ro
Explozie la un laborator pentru muniţie şi armament din Pantelimon. O femeie a fost găsită carbonizată înăuntru
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum