Ca niciodată, autorităţile iau extrem de rapid măsuri pentru a nu se repeta scenariul de acum câteva zile, când românii care se întorceau să petreacă Sărbătorile acasă au rămas blocaţi cu orele în vămile din vestul ţării.
Conducerea Poliţiei de Frontieră Române a hotărât, împreună cu omologii din Ungaria, instituirea unor măsuri comune necesare pentru asigurarea unui control eficient şi operativ, în primele zile ale anului 2016.
Astfel, poliţiile de frontieră din cele două ţări au decis să suplimenteze personalul până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
Poţi vedea unde este aglomeraţie
“Aceste măsuri comune la frontiera româno- ungară se impun având în vedere că în perioada Anului Nou se prefigurează creşteri ale traficului de persoane prin punctele de trecere de la frontiera cu Ungaria, unde controlul se realizează în comun de către autorităţile celor două state”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Române.
În plus, în urmă cu câteva zile, imediat după ce s-au produs blocaje la vămile din vest, Poliţia de Frontieră a anunţat lansarea aplicaţiei on-line destinată monitorizării traficului la punctele de trecere a frontierei.
Aplicaţia poate fi accesată de pe orice computer sau smartphone la adresa www. politiadefrontiera.ro, site pe care se pot vizualiza toate punctele de trecere a frontierei marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare, în culori diferite.