UPDATE 13.00: Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat luni că vor fi închise alte patru puncte de frontieră dintre Hong şi China continentală pentru a întrerupe traficul care, conform criticilor, ar facilita răspândirea coronavirusului ucigaş în regiunea autonomă, informează dpa.

Susţinând o conferinţă de presă luni după-amiaza, Lam a spus că Podul Hong Kong-Zhuhai-Macau, trecerea Shenzhenbei şi un număr limitat de zboruri vor continua să opereze, în timp ce toate celelalte puncte de control vor fi închise. Vor fi închise 10 din totalul celor 14 puncte de trecere dintre Hong Kong şi China continentală.

Potrivit şefei executivului hong-kongonez, greva declanşată mai devreme de cei circa 1.000 de lucrători din domeniul sanitar nu a influenţat decizia guvernului de a întări şi mai mult frontierele. Comentând asupra acestei greve, Carrie Lam a spus: „Cei care recurg la măsuri extreme nu vor ajunge nicăieri. Trebuie să ţinem cont de nevoile de interes general ale locuitorilor. Nu pot aproba astfel de acţiuni”, a spus ea.


Uniunea care a organizat greva, Alianţa Angajaţilor Autorităţii Spitalelor a anunţat că, în cazul în care Guvernul nu dă curs cererilor personalului medical până la ora 18:00 (10:00 GMT), liderii sindicali vor solicita altor 6.000 de membri să intre în grevă pentru restul săptămânii.

Un tehnician medical identificat drept doamna Kwong, care a luat parte la grevă la Spitalul Queen Mary, a declarat că ea şi mulţi dintre colegii săi sunt ”total dezamăgiţi” de decizia liderului Hong Kong, Carrie Lam, de a nu avea duminică o întrevedere cu lucrătorii din domeniul sanitar din partea sindicatului pentru a discuta despre îngrijorările acestora. ”Oferim şansa de a comunica şi exact asta a spus Carrie Lam, că este dispusă să asculte publicul, dar când îi oferim şansa, ea refuză. Guvernul şi spitalele nu au furnizat suficiente resurse pentru a duce acest război”, a spus Kwong.

Cincisprezece cazuri de contaminare cu pneumonia virală au fost confirmate luni pe acest teritoriu, multe provenind din China unde virusul a ucis peste 360 de persoane, notează AFP.

Greva survine în condiţiile în care guvernul de la Hong Kong, loial Beijingului, a refuzat să îşi închidă complet graniţa cu China continentală. Autorităţile estimează că o astfel de măsură ar fi discriminatorie, dăunătoare economiei şi contrară recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Populaţia din Hong Kong rămâne profund marcată de epidemia de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS) care a ucis 299 de persoane în 2003 pe acest teritoriu.

Guvernul din Hong Kong a solicitat lucrătorilor grevişti să ”îşi reconsidere decizia, să continue să protejeze Hong Kong cu profesionalism şi să câştige împreună lupta împotriva bolii”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News