Cei de la Ambulanţă au primit avertisment scris, iar medicul şef de la urgenţe a fost şi el amendat, a notat Mediafax.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi a fost sancţionat cu avertisment scris, „pentru încălcarea prevederilor Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Iaşi.
Tot pentru nerespectarea aceluiaşi ordin a fost sancţionat şi Spitalul Municipal Paşcani, cu amendă de 20.000 lei. Medicul şef al CPU Paşcani a primit, la rândul său, o amendă de 4.000 de lei.
Au dat și recomandări
Ordinul 1706/2006 privind organizarea compartimentelor de primiri a urgenţelor spune că pacienţii aduşi cu ambulanţa trebuie văzuţi în UPU şi în CPU, dar acesta nu a fost respectat de către cei de la Paşcani, în cazul băiatului de 7 ani, care a fost tratat în secţia de Pediatrie.
Pe lângă amenzi, DSP Iaşi a făcut şi câteva recomandări. Spitalul Paşcani şi Serviciul de Ambulanţă trebuie să respecte ordinul 1706 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, iar conducerile celor două unităţi trebuie să instruiască personalul medical cu privire la acest ordin.
De asemenea, unităţii medicale i s-a recomandat să „întocmească o procedură operaţională privind gestionarea urgenţelor medicale apărute la un caz internat în secţiile spitalului şi implementarea acesteia de către şefii de secţie”.
Compartimentul de Primiri Urgenţe trebuie reorganizat, susţin reprezentanţii DSP, trebuie recompartimentat spaţiul şi dotat cu echipamente „specifice activităţii pentru facilitatea accesului urgenţelor medicale inclusiv pediatrice”.
Pe lângă asta, trebuie verificată şi funcţionalitatea telefoanelor mobile folosite în gardă.
Tatăl copilului a acuzat „nepăsarea totală”
Un copil de 7 ani diagnosticat cu varicelă a murit în spitalul din Paşcani, iar tatăl său a acuzat că, deşi în stare gravă, ambulanţa nu s-a grăbit, iar ajuns la spital, copilul a fost dus într-o sală „fără aparate” şi defibrilatorul a fost cărat 5 etaje.
Tatăl copilului de 7 ani a spus că acesta a fost diagnosticat de medicul de familie cu varicelă. După trei zile de tratament, copilul a început să se simtă rău. În mai puţin de o oră, susţinea tatăl său, starea lui s-a înrăutăţit brusc.
Atunci au decis să cheme ambulanţa, care însă a venit în regim normal, nu ca la o urgenţă. De asemenea, tatăl copilului a spus că băiatul nu a fost tratat la urgenţe, ci a fost dus la Pediatrie, la etajul 5, unde „un domn foarte în vârstă, cu o incompetenţă, cu o nepăsare totală, nu a preluat cazul cum trebuia”.
La rândul său, medicul care l-a tratat pe copil spune că băiatul a fost adus prea târziu la spital, iar tatăl acestuia a făcut scandal.
„Pot să vă zic doar că a ajuns prea târziu, s-a prezentat prea târziu la spital. Varicela intră în discuţie, dar ca o supoziţie de diagnostic probabil a fost o varicelă, probabil, nu sunt în posesia exactă a analizelor de la IML, ori o varicelă hemoragică ori o purpura fulminans ori o meningococemie”, a declarat medicul Vasile Vasiliu, cel care a tratat copilul.
În acest caz, IPJ Iaşi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro