Astfel, pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemie de COVID-19 și a efectelor acesteia pot dispune unilateral detașarea și fără acordul prealabil al angajatului și al angajatorului care detașează pentru o perioadă de maxim 30 de zile pe durata stării de alertă, cu condiția ca angajatorul la care se face angajarea fie din același domeniu de activitate.

Pentru realizarea scopului prezentei legi, angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, pe durata stării de alertă, pentru motivele prevăzute de prezenta lege.

Alte prevederi:

Angajatorul poate dispune unilateral desfășurarea activității în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.

Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea  pandemie de COVID-19 și a efectelor acesteia, pot dispune unilateral:

a) întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională ale personalului angajat și reluarea activității;

b) efectuarea totală sau parțială a concediului de odihnă sau de odihnă suplimentar al personalului angajat.

  • Conducătorii centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2014, cu modificările și completările ulterioare, publice și private, au obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității pe durata stării de alertă având dreptul să stabilească programul de lucru al angajaților, în condițiile legii.
  • Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia
  • În cazul contractelor și acordurilor colective de muncă prevăzute la alin.(1), părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă, în condițiile legii.
  • Angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați pot stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore.
  • Pentru angajații din sistemul public, angajatorul poate stabili, cu acordul acestora, executarea unor lucrări sau sarcini de serviciu urgente, în legătură cu prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, indiferent de natura atribuțiilor de serviciu, cu asigurarea măsurilor de protecție a angajatului.
  • Guvernul stabilește măsuri speciale de sprijin al angajatorilor și protecție a angajaților și familiilor acestora.
  • Autoritățile competente pot dispune măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații de vulnerabilitate.
  • Angajații din sistemul public vor rămâne disponibili pentru efectuarea sarcinilor de serviciu, în funcție de volumul de activitate al instituției în vederea realizării scopului prezentei legi. Aplicarea alin. (1) se va face cu respectarea unui număr de maximum 54 ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare
  • Pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu legate de măsurile prevăzute de prezenta lege, persoanele cu funcții de conducere din instituții și autorități publice pot fi suspendate sau demise din funcții, potrivit statutului profesional.
  • Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni.
  • Prin derogare de la prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute fără îndeplinirea condiției de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public, pentru o durată determinată de 6 luni
  • Prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților din domeniile stabilite prin acte normative adoptate pe durata stării de alertă.

Proiectul de lege mai prevede că, pe durata stării de alertă, se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

În plus, privind Codul administrativ, modificarea raportului de serviciu al funcționarilor publici încadrați în autoritățile și instituțiile administrației publice se poate realiza fără acordul funcționarului public.

Termenele de preaviz prevăzute la art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de alertă, în cazul personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. Pe durata stării alertă, pentru aceste categorii de personal nu se aplică dispozițiile art. 81 alin. (8) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare.

În proiect se mai precizează că, pe durata stării de alertă, pentru angajații români care urmează să desfășoare activitate în străinătate, autoritățile competente pot dispune măsuri speciale de protecție.

 
 

Urmărește-ne pe Google News