Din cauza exploziei de boli respiratorii, autoritățile de sănătate publică au dispus, începând de joi, măsuri stricte atât pentru vizitatorii din spitale, cât și pentru personalul medical.
Astfel, începând de astăzi, în Spitalul Judeţean din Focşani vor fi luate măsuri de limitare a numărului de vizitatori: într-o secţie nu vor fi în acelaşi timp mai mult de două persoane, iar timpul de vizită va fi de 10-15 minute, pentru pacienţii nedeplasabili, în timp ce pentru pacienţii care se pot deplasa vizitele se vor face în sălile de aşteptare din secţii. Vizitatorii trebuie să poarte pelerină şi mască.
În secţia Neonatologie, accesul vizitatorilor va fi strict interzis.
Direcția de Sănătate Publică Vrancea a transmis măsuri clare și ferme și pentru personalul medical, menționând chiar că vor fi sancțiuni pentru cei ce nu respectă sarcinile trasate. Astfel, medicii şi asistenţii trebuie să poarte adecvat echipament de protecţie, iar masca va trebui să le acopere nasul şi gura, iar cei care nu s-au vaccinat până acum trebuie să se imunizeze împotriva gripei.
În plus, începând de joi, se interzic consultaţiile ambulatorii în secţiile Spitalului Judeţean Sfântul Pantelimon din Focşani. De la începutul anului, în Vrancea au fost, potrivit DSP, 17 cazuri de gripă.
Citește și: Soarta justiției din România, dezbătută la Strasbourg: ,,Comisia Europeană împărtășește îngrijorările românilor din stradă”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro