Potrivit lui Dancă, printre prevederile din OUG se află îngheţarea indemnizaţiilor demnitarilor, amânarea intrării în vigoare a pensiilor speciale a aleşilor locali cu un an, şi păstrarea sporurilor, la nivelul din 2019.
El a precizat că în Ordonanţă se mai află şi prevederi care elimină majorarea capitalului pentru administratorii de pensii private, şi care lasă, astfel, mai muţi bani în contul patrticipanţilor la Pilonul II.
În plus, s-a eliminat şi taxa de doi la sută pentru companiile din sectorul energetic, a cărie eliminare era urgentă şi necesară pentru ca piaţa să beneficieze de încredere şi stabilitate din partea Guvernului.
Ionel Dancă a mai spus că, prin actul adoptat luni, s-a corectat modul în care au fost evitate concursurile pentru angajarea n funcţiile publice, prin schema detaşării din privat la stat, prin încetarea practic a acestor detaşări.
Şi taxa pe active bancare a fost eliminată, iar punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a vorbit şi despre „schemele de sifonare din bani publici, pe proiecte fantasmagorice prin FSDI”, care încetează pentru că, în Ordonanţă se află şi măsura prin care practic Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, creaţia lui Liviu Dragnea, se desfiinţează, la data încetării contractelor în vigoare pentru lucrările lucrate şi recepţionate în condiţiile legii.
„Sunt prevederi importante pe care Guvernul le consideră important să fie adoptate, pentru a restabili echilibrul în zona cheltuielilor bugetare”, a explicat el.
Ionel Dancă a menţionat că în Ordonanţa de luni nu s-a introdus şi interdicţia cumulului pensie-salariu, pentru că această prevedere a fost atacată la CCR.