În interviul acordat publicației care a dezvăluit plagiatul premierului Ciucă, Matei Vișniec oferă o posibilă explicație a fenomenului plagiatului din România. „După căderea comunismului, România nu și-a constituit repede școli de pregătire a elitelor politice, după modelul francez. În politică au intrat oameni cu puțină pregătire universitară sau chiar școlară. Corupția din alte zone s-a întins și în această zonă a doctoratelor”, a afirmat dramaturgul. 

Întrebat ce crede că s-ar întâmpla în Franța dacă „premierul ar fi acuzat cu dovezi palpabile, solide, de plagiat, în lucrarea de doctorat”, Matei Vișniec este tranșant: „Ar demisiona în câteva ore. Sau dacă s-ar dovedi că așa ceva s-a întâmplat, ar fi împins la demisie și, dacă nu ar face acest gest, ar fi declanșată imediat o procedură de destituire”. 

El consideră că plagiatul ar putea fi stopat în România, în următorii ani, „dacă toată lumea pune mâna și participă la eradicarea acestui flagel.”

„Adică presa să-și facă datoria: denunțarea plagiatului trebuie să funcționeze. Justiția trebuie să acționeze, iar cei care sunt prinși cu mâța-n sac, ca să nu mă exprim și mai rău, să se retragă de la putere și să facă altceva”, continuă Matei Vișniec. 

Întrebat despre imaginea României în Franța, dramaturgul afirmă că „momente când România este apreciată”, precum și momente când „e ținută la distanță sau când în presa franceză sunt formulate critici serioase în legătură cu statul de drept din România sau alte aspecte”. 

El a amintit în acest sens de „perioada în care social-democrații români încercau să impună o reformă care punea justiția sub control politic. Atunci presa franceză era foarte vehementă împotriva acestor mișcări”, subliniază Matei Vișniec. 

„România rămâne însă în dispozitivul de interese al Franței. Nu întâmplător Franța menține relații privilegiate cu România”, continuă el. 

Interviul complet acordat de dramaturg publicației PressOne

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News