Copiii născuți prematur şi cu malformații, marea problemă a Republicii Moldova
La Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău se tratează anual 40.000 de pacienți şi au loc peste 6.000 de nașteri. Clădirea, specifică arhitecturii socialiste, iese în evidență într-un peisaj urban dominat de blocuri cu patru etaje, cu fațadele scorojite. Cel mai mare spital din Republica Moldova se întinde pe câteva hectare. Ani de zile, nimeni nu a mai investit bani în renovarea secțiilor. Şi astăzi sunt probleme în sălile de operații. Medicii s-au luptat personal pentru a obține ajutor din străinătate, ca să păstreze funcționalitatea unității medicale și siguranța pacienților. Banii dați de Guvernul de la Chișinău sunt insuficienți, susțin cadrele medicale.
În acest context delicat, Guvernul României a acordat un ajutor de 2,5 milioane de euro pentru renovarea unor secţii de la Institutul Mamei şi Copilului.
„Noi avem un parteneriat foarte bun cu parteneri de peste hotare. În anul 2014, a fost semnat un memorandum de cooperare dintre Ministerul Afacerilor Externe din România şi Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova. Institutul Mamei şi Copilului a primit un grant de două milioane şi jumătate de euro, bani care au fost repartizaţi pentru renovare, mobiliere şi aparatajul medical contemporan. Noi ne aflăm în Secția de reanimare, care a fost renovată, a fost procurat mobilier şi aparataj din proiectul moldo-român. În total, pe parcursul anilor 2014-2017, noi am renovat mai mult de zece secții clinice”, a declarat pentru Libertatea Sergiu Gladun, directorul general al spitalului.
Sergiu Gladun este medic ginecolog de profesie. El susţine că natalitatea în Republica Moldova a început să scadă dramatic.
„Cu părere de rău, natalitatea în Republica Moldova, în ultimul timp, are tendinţa de a scădea. De exemplu, în anul 2017 au fost născuţi 34.000 de copii în Republica Moldova, cu 3.000 mai puțin în comparație cu anul 2016”, spune medicul.
La fel ca în România, există o lipsă de personal medical. Medicii și asistentele preferă să plece la muncă în străinătate, din cauza salariilor foarte mici.
„Este foarte greu să păstrezi personalul medical în Republica Moldova. La noi în instituție sunt subdiviziuni unde noi avem acoperire de cadre medicale numai de 50 de procente. Avem noroc că suntem instituția cea mai mare şi prestigioasă şi avem posibilitatea să menținem cadrele medicale”, susține directorul Gladun.
La Secția de prematuri, situația este şi mai gravă. Aici sunt nou-născuți care cântăresc doar 900 de grame, au nevoie de îngrijiri speciale, iar aparatura performantă poate să facă diferența între viață şi moarte.
„Astăzi, avem aici nouă copii, dar secția este construită doar pentru șase paturi. Sunt zile când avem şi 15 paturi şi este insuficient pentru câtă aparatură avem, incubatoare, mese radiante, mese de încălzire, lămpi de fototerapie. Avem un deficit foarte mare de aparataj respirator, de ventilatoare. Avem nevoie de un sprijin foarte mare”, spune șefa Secției de prematuri de la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău
Medicul susține că, în ciuda renovărilor din ultimii ani, secția nu îndeplinește standardele internaționale.
„Avem nevoie de aparatură care să fie mai performantă faţă de ceea ce avem noi. Avem nevoie de renovarea secţiei, începând cu pereţii, care trebuie să fie altfel decât noi îi avem. Sistemul de oxigenare trebuie să fie altul decât noi îl avem. Noi avem ventilaţie care este necesară într-o astfel de secţie, dar nu avem sistem de aer steril, nu avem apă sterilă care ar fi necesară pentru a asigura lucrul şi pentru a preveni infecțiile nozocomiale”, susține medicul neonatolog.
La fel ca în alte cazuri, personalul medical de la Secția de prematuri se bazează tot pe sprijinul organizațiilor nonguvernamentale şi pe ajutorul extern.
„Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa 5% din nou-născuţi suferă de afecţiuni ereditare, 40% din mortalitatea infantilă şi dizabilităţile din perioada copilăriei sînt condiţionate de factorii ereditari. Bolnavii cu astfel de patologie ocupă aproximativ 30% din paturi în staţionarele pentru copii de toate profilurile. Pentru tratamentul şi îngrijirea acestui contingent de bolnavi sînt necesare mijloace financiare esenţiale”, se arată într-un document oficial al Guvernului Republicii Moldova.
Pe 15.000 de copii apelează anual la serviciile Centrului de Recuperare Medicală de la Institutul Mamei şi Copilului. Şi acesta era în paragină, dar a fost renovat recent de Guvernul Turciei. Condițiile de acolo sunt acum la fel ca în spitalele moderne din vestul Europei, iar toţi pacienții sunt tratați gratuit.
CITEȘTE ȘI
VIDEO/Vera Luchiţa, femeia care și-a trăit adolescența într-un gulag, în Siberia:”Ne obișnuisem acolo, dar baștina noastră era în Basarabia, România”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!