Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal din Timișoara este în carantină, începând de marți, după ce cinci asistente medicale au fost confirmate cu coronavirus. Nimeni nu are voie să părăsească spitalul și nici să intre în spital, astfel că în jur de 80 de persoane vor fi testate pentru Covid-19.
Cealaltă maternitate de stat din oraș, Maternitatea Bega a
Spitalului Județean Timișoara, este spital suport pentru coronavirus, desemnat
prin ordin de ministru, astfel că acolo vor fi internate doar bolnave de
Covid-19.
Gravidele care trebuie să nască sunt trimite de autorități
la un spital privat.
Potrivit șefului Clinicii Bega din Timișoara, Marius Craina,
o singură femeie însărcinată se mai află internată la unitatea de pe str.
Victor Babeș, iar după două teste negative la coronavirus va fi trimisă la
Maternitatea Regina Maria, fostul Spital Premiere din Timișoara.
„Nu mai internăm de când am primit ordinul de ministru decât
cazuri Covid pozitive. Noi mai avem o singură gravidă, pe care o transferăm cu
două teste negative la Maternitatea Regina Maria, care a preluat activitatea
Maternității Odobescu. Activitatea de obstetrică-ginecologie va fi asigurată de
Regina Maria”, ne-a explicat Craina.
Medicul spune că la Maternitatea Bega mai sunt patru
nou-născuți, care vor fi transferați către centrul de prematuri, dar și câteva
proaspete mămici care vor fi externate.
„Vom prelua doar cazurile confirmate Covid-19, vor fi
tratate în totalitate în maternitatea noastră. Avem materiale de protecție, în
weekend ISU ne-a aprovizionat cu 600 de costume, echipamente, urmează să
finalizăm, tot prin suportul ISU, dotarea cu măști FPP2 și FPP3. Din
sponsorizări am cumpărat încă 200 de salopete pentru protecția doctorilor.
Urmează să mai achiziționăm dezinfectant”, ne-a mai spus dr. Marius Craina.
Pe cele două secții ale Maternității Bega sunt 84 de paturi,
30 de paturi de neonatologie și zece paturi de terapie intensivă neonatală.
Conform Ordinului nr. 533 din 29 martie emis de Ministerul
Sănătății, în Timiș, spitale de suport pentru pacienții testați pozitiv cu
virusul SARS-CoV-2 sunt Spitalul CF 2 Timișoara, unde 13 cadre medicale și-au
dat luni demisia, Spitalul Municipal Timișoara și Spitalul Municipal „Teodor
Andrei” Lugoj. Maternitatea Bega este maternitatea desemnată pentru Covid-19,
iar ca unitate de dializă pentru pacienții Covid-19 este Spitalul Județean de
Urgență Timișoara, pentru cazuri grave și critice.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!