„Al dracu, venişi, ai?!”, i-a strigat de pe gardul Tribunalului Olt mătuşa Luizei Melencu, după ce autospeciala cu deţinutul de la Penitenciarul de maximă siguranţă din Craiova a oprit în curtea instanţei de judecată. Jandarmii au somat-o pe femeie să nu se mai apropie.

Bunicul Luizei, Stelian Iordache, le-a transmis acestora să fie mai cuviincioşi. „Nu vă cert, dar ajunge odată! Nu vă jignesc, dar fiţi mai cuviincioşi, pentru că voi ne provocaţi să vorbim astfel cu voi!”, a apus acesta. „Veniţi parcă am fi 50 de persoane”, a adăugat şi mătuşa Luizei.

Gheorghe Dincă a cerut strămutarea dosarului

Gheorghe Dincă a solicitat magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova ca dosarul în care este acuzat de răpire, viol, crimă şi profanare să nu mai fie judecat la Tribunalul Olt, mai arată Adevărul. Potrivit Curţii de Apel, Dincă a făcut cererea la sfârşitul lunii ianuarie, iar pe 1 martie este stabilită prima şedinţă.

Avocatul familiei Melencu crede că la mijloc ar putea fi o stratagemă.

„Şi noi am solicitat strămutarea acestui dosar de la Slatina şi ni s-a respins. Este interesant că Dincă face şi el o astfel de solicitare. Cu siguranţă nu va avea câştig de cauză. Nu cred că ne-au respins nouă şi îi aprobă lui o astfel de cerere. Şi el ştie foarte bine asta. De aceea cred că solicitarea lui înseamnă altceva. E un mesaj mai degrabă. Poate se sparge buba! Poate s-a supărat pe cei care i-au spus ce să declare în timpul cercetărilor. I s-au promis multe atunci. Vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Carmen Obârşanu, avocata familiei Melencu.

Urmărește-ne pe Google News