Radu Mazăre pare să fie împăcat cu gândul că riscă să fie, din nou, reținut. Astfel, citat la DNA, Radu Mazăre a venit direct cu bagajele făcute: a spus că și-a luat trening, o pijama, o cruce, mâncare, dar și o carte de citit. A venit pregătit pentru ”beciul domnesc”, a mai spus Mazăre.
Primarul Constanței a fost citat, din nou, în contextul în care asociatul său, Sorin Strutinsky, este arestat preventiv pentru fapte de corupție.
Și Nicușor Constantinescu are nenumărate dosare de corupție, la DNA, aflându-se, în prezent, în stare de arest la domiciliu.
Radu Mazăre a mai fost reținut de DNA în aprilie 2014, dar instanța nu l-a arestat preventiv, la vremea respectivă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
FANATIK.RO
Dinu Gheorghe, moment şocant de Crăciun! Ce a păţit fostul președinte de la Rapid cu o lună înainte să moară
Elle.ro
Pamela Anderson, în centrul atenției la prezentarea colecției Dior Haute Couture! Cum arată ținuta elegată și chic purtată de actriță. FOTO
Unica.ro
Cum arată impresionanta vilă de la Snagov a lui Serghei Mizil. E estimată la aproape 1 milion de euro! Imagini din interior / FOTO
Observatornews.ro
Cu cât e plătit un sudor român în Danemarca. Salariul din România e de aproape 5 ori mai mic
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară