Reprezentanţii cluburilor din Mamaia vor să găsească, împreună cu Asociaţia Litoral – Delta Dunării (ALDD), o soluţie astfel încât carnavalul al cărui “tătic” este Radu Mazăre, aflat încă în arestul central al Capitalei, să se ţină şi anul acesta.
“Deja ne-am întâlnit cu hotelierii şi cu proprietarii de cluburi din Mamaia care au fost de acord să continuăm acest eveniment“, a declarat Corina Martini (ALDD). În acest timp, cluburile par deja pregătite de treabă, iar unele s-au apucat de gătit carele care vor plimba petrecăreţii şi de selecţionat dansatoare.
“Aveam de gând să facem oricum defilare prin staţiune. Faptul că se doreşte reluarea carnavalului nu poate decât să ne bucure“, ne-a declarat declarat Isabela Teodoroiu, una dintre organizatoarele ediţiilor trecute.