UPDATE ora 18.00. USR PLUS a transmis că, în cadrul şedinţei Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, s-a propus permiterea accesului spectatorilor care fac dovada vaccinării cu ambele doze pe stadion la finala Cupei României la fotbal. Meciul va avea loc în 22 mai şi se va desfăşura pe stadionul din Ploieşti, cu o capacitate de 15.000 locuri.

Propunerile au fost formulate de deputatul USR PLUS Tudor Pop, preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor, alături de vicepremierul Dan Barna.

Vicepremierul Dan Barna a anunțat, vineri, la Sibiu, că se ia în calcul permiterea accesului spectatorilor la un meci din Cupa României, însă în număr limitat şi cu condiţia ca ei să fie imunizați împotriva coronavirusului, potrivit News.ro.

„Cupa României, meciul din perioada următoare, să fie un eveniment-fanion de test la care să poată participa un număr limitat de persoane, dar persoane vaccinate. Intenţionăm să redeschidem acivităţile sportive şi participarea publicului, cu această condiţie: persoane vaccinate”, a spus Barna.

În Cupa României vor avea loc, săptămâna viitoare, partidele Dinamo – Astra Giurgiu (11 mai, ora 20.15) şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova (12 mai, ora 20.30), în manşa secundă a semifinalelor. În tur, Astra a învins Dinamo cu 1-0 şi Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0 în confruntarea cu Viitorul Pandurii.

Finala Cupei României se va disputa în 22 mai, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

Meciul disputat cu spectatori în Cupa României va fi un test înaintea Campionatului European, competiţie care va avea loc în această vară cu un număr limitat de spectatori la Arena Naţională, care va găzdui patru meciuri.

Urmărește-ne pe Google News