Eliza Maria și Ioana Tofan au primit și Premiul special din partea juriului, dar și alte două distincții venite din partea a două universități, una din Arabia Saudită, alta din Cambodgia.
International Invention & Trade Expo 2024 de la Londra a fost găzduit de Universitatea Kingstone. Expoziția a reunit oameni de știință pasionați de inovație și cercetare, studenți, universitari, reprezentanți ai mediului de afaceri și potențiali investitori.
Delegația României a fost alcătuită din studenți din București, Timișoara și Constanța. Doar Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și o echipă din Emiratele Arabe Unite s-au prezentat și cu elevi.
Au un creat un dispozitiv care produce apă plasmatică
Proiectul elevelor Ioana Tofan și Eliza Baluș a avut ca centru de interes un dispozitiv care produce apă plasmatică. Aparatul poate fi atașat la un sistem de irigații pentru a spori productivitatea și pentru a stimula creșterea plantelor, notează sursa menționată.
Dispozitivul este rezultatul unui proiect de cercetare pornit de eleve încă din clasa a IX-a („Stimularea germinării semințelor vechi folosind apa activată de plasmă”), un proiect apreciat, cu premii pe plan național și internațional.
„În clasa a IX-a, cei de la Banca de Gene au venit în vizită la liceu și au adus în discuție această problemă, cu semințele vechi care nu mai germinează și metode de a le revitaliza. De aici a pornit idea proiectului inițial, de a identifica o soluție pentru stimularea germinației. Am lucrat o perioadă îndelungată la nivel de laborator, mai apoi am vrut să ducem lucrarea la o scară industrială. Scopul nostru a fost să realizăm acest dispozitiv care poate fi atașat la sisteme de irigații, care să creeze apă plasmatică pentru a crește productivitatea și sustenabilitatea în agricultură.
Apa plasmatică este o apă îmbogățită cu ioni. Aceasta conține specii reactive de oxigen și azot care decontaminează sămânța de paraziți și astfel ajută la creșterea ratei de germinare și la accelerarea procesului de creștere al plantei. De asemenea, nu schimbă structura genetică a plantei, dar ajută anumite gene să se exprime mai bine”, au declarat elevele.
Producerea apei plasmatice, într-o cantitate foarte mică, consuma foarte mult timp înainte ca acest dispozitiv să fie dezvoltat de cele două eleve.
„A fost punctul nostru forte”
Dispozitivul care produce apă plasmatică a fost unul dintre proiectele care i-au impresionat pe oamenii din juriu.
”A fost punctul nostru forte că am prezentat și partea practică, nu doar poster și materiale de prezentare. Pentru fiecare vizitator al standului, am pornit dispozitivul, am explicat procedeul de producere al apei îmbogățită cu plasmă. Ba chiar am fost întrebate în cât timp am putea pune în producție acest dispozitiv”, au mai adăugat elevele.
Ioana și Eliza au fost coordonate de prof. Anca Greculeac, directoarea adjunctă a colegiului, aceasta însoțindu-le pe eleve la evenimentul din Londra.
„Ele au progresat foarte mult peste vară și au o dorință de a finaliza, de a merge mai departe, pe care o apreciez. Nu e ușor să găsești timp, energie și fonduri, motivație pentru a lucra constant, pentru a progresa. Acest dispozitiv este suma a tot ceea ce au lucrat ele și merită felicitate”, a subliniat prof. Greculeac.
Pentru acest proiect, pe parcursul celor trei ani, echipa colegiului a mai colaborat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” (Facultatea de Inginerie Mecanică și Facultatea de Inginerie Alimentară) și cu Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava.
Pentru costurile privind deplasarea în Londra și participarea la salon, elevele au avut o subvenție de la Ministerul Inovării, prin programul de burse de cercetare „Henri Coandă”, bursă care a fost acordată ca urmare a unei aplicații depuse anul trecut și evaluate de mai mulți specialiști.
Ioana Tofan și Eliza Baluș sunt în clasa a XII-a, acestea dorind să urmeze cursurile Politehnicii București, Inginerie medicală, respectiv Automatică și calculatoare.