Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici, anunță news.ro. Oamenii s-au îngrijorat în privința stării de sănătate a actorului, astfel că au început să își pună întrebări despre cum se simte.
„E un timp de reculegere, un timp al gândurilor adunate, un timp al punerii în ordine a ceea ce simțim, un timp de liniștire. Indiferent că suntem prinși în proiecte, sau alergăm zgomotos spre o mini-vacanță, sau suntem pe un pat de spital. Gândurile bune nu trebuie nici demonstrate, nici declarate la ore de maximă audiență, ci trebuie lăsate să existe. Iertați-mi deci lipsa de reacție publică. Pentru că sunt convinsă că toate gândurile bune și rugăciunile noastre înseamnă energie și că ele sunt îndreptate acum către cel pe care îl iubim cu toții, Florin Piersic. Și sunt convinsă că ne vom reîntâlni pe scenă, și în afara ei, cu bucuria pe care am trăit-o de fiecare dată alături de marele meu partener de scenă.
Sănătate și speranță, dragă Florin!
Tuturor, să aveți parte de sărbători luminate și liniștite! Paște fericit!”, este mesajul transmis de Medeea Marinescu pe pagina sa de Facebook.
Florin Piersic la 88 de ani: „Mi-e jenă să mi se spună «maestre»”
Cu o carieră impresionantă, presărată cu roluri memorabile în teatru și film, Florin Piersic a câștigat inimile publicului prin interpretările sale autentice. Deși s-a bucurat de un succes imens și de recunoașterea meritată a talentului său, celebrul actor a rămas modest în fața faimei.
Chiar dacă este adesea numit „maestru” de către admiratori, Florin Piersic respinge această adresare, preferând să se considere doar un om obișnuit, pasionat de actorie.
„Eu am jucat lângă maeștri adevărați. Mi-e jenă să mi se spună «maestre», când știu lângă cine am trăit eu, cu cine am făcut profesia asta, de la cine am învățat-o. Eu nu sunt maestru, trăind lângă maeștri adevărați, nu pot să mă așez lângă ei. Publicul mi-a oferit mie mai mult decât i-am dat eu lui. Cea mai mare bucurie este să fiu alături de publicul meu, el să se bucure de prezența mea. De asta m-am făcut actor, să apar în fața publicului. Este o bucurie pentru mine că încă mă recunoaște lumea, pot să mai joc, să mai apar”, a declarat Florin Piersic, la WOWnews.
FOTO: Facebook, Hepta