Conform ministrului Sănătății, printre persoanele decedate din cauza noului coronavirus se numără și tineri cu vârste între 30 și 35 de ani, fără comorbidități.
„Și la noi a scăzut media de vârstă și avem și particularități fenotipice. Putem vedea decese la 30 – 35 de ani care nu aveau comorbidități și care fac reacție de inflamație cu deces”, a declarat Nelu Tătaru.
”Agresivitatea acestui virus este foarte mare, nu alege, iar în ultima perioadă s-a observat că tinerii pot face forme supraacute, mai ales în momentul inflamator, acea furtună de citokine, care duce și la deces”, a adăugat ministrul Sănătății.
Nelu Tătaru a mai precizat că, în acest moment, media de vârstă a persoanelor care au murit din cauza Covid–19 se situează între 45 și 55 de ani.
”Poate că ne-am relaxat un pic cam repede. Am dat acele măsuri de relaxare, dar le-am dat însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării acelor măsuri de relaxare”, a fost concluzia lui Nelu Tătaru referitoare la creșterea numărului de cazuri de Covid-19 în România.