Ea a precizat că infrastructura spitalului condus de managerul Beatrice Mahler nu este cea potrivită pentru a face față cererilor din partea pacienților. „Suntem cu infrastructura la limita de jos pentru că adresabilitatea este mare, avem programări la ambulatoriul de specialitate şi la spitalizările de zi care merg până la două luni. În fiecare zi se fac peste 100 de spitalizări de zi şi nu ştiu câte consultaţii în ambulator de către aceiaşi medici”, a spus medicul, citat de news.ro.

Și a continuat: „Asta le explic la pacienţi, suntem aceiaşi actori în trei piese de teatru diferite. Putem să fim în piesa de teatru ambulator de specialitate spitalizare de o zi sau spitalizare continuă, tot noi, dar cu diverse restricţii care vin tot de la CNAS, pentru că trebuie decontate fel şi chip, reţete, investigaţii, bilete de trimitere şi aşa mai departe”.

Medicul a spus că gărzile sunt copleşitoare pentru că se lucrează la foc continuu ziua şi noaptea. „Gărzile sunt copleşitoare. Deşi nu suntem spital de urgenţă, garda munceşte zi şi noapte şi cu urgenţe şi cu toate cele şi nu avem nici infrastructura necesară pentru aşa ceva, nici plata pentru aşa ceva şi este foarte greu pentru medicii care fac de gardă să acopere toate cele”, a mai afirmat Irina Strâmbu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (11)

nicoleta1   •   18.01.2024, 18:42

Peste tot este lafel ,pina obtii o programare....

Marica13   •   18.01.2024, 12:54

România pas cu pas modelată de Iohannis ..Rafila și cu Celebrul Arafat

mariussorin75   •   18.01.2024, 11:09

nimic nou, povestea e valabila in toata tara, pana iti vine randul la programare poate fi prea tarziu...

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
Financiarul.ro
Vot final. Pensiile care NU au crescut vor fi majorate
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI