Medicul Florin Roșu a precizat că, în această situație nedorită, se vor face comisii medicale, însă speră să nu se ajungă la această măsură extremă.

”Trecem printr-o perioadă nu dificilă, foarte dificilă. Dacă nu ne vom da cu toţii mână cu mână astfel încât să trecem peste perioada aceasta, sigur perioada de cumpănă se va prelungi. Într-adevăr, în momentul de faţă, în Iaşi, dacă discutăm de pacientul care trebuie să primească îngrijire de Terapie Intensivă, lucrăm la capacitate maximă”, a declarat Florin Roșu la Antena 3.

”În momentul de faţă nu aflăm în această situaţie (n.r. – de a se alege între doi pacienți care are șanse mai mari de supraviețuire), dar momentul este foarte aproape. În momentul în care va trebui să luăm aceste decizii, sigur va fi o luptă interioară şi sigur vom face comisii medicale, pentru că nu poate un singur medic să decidă asupra vieţii unui om.

Vom face comisii medicale şi, în consecinţă, vom alege pacientul care are cele mai multe şanse de a trece peste această perioadă dificilă. Să sperăm că nu vom ajunge în această situaţie!”, a adăugat Florin Roşu.

Șeful secției ATI a spitalului de Boli Infecțioase din Iași a precizat că, până în momentul de faţă, medicii de Terapie Intensivă, împreună cu medicii de boli infecţioase, am reuşit să gestioneze toate cazurile grave.

”Nu am ajuns în situaţia în care trebuie să alegem între pacienţi. Nu cred că are nimeni decenţa, cadenţa, să poată să aleagă între doi pacienţi, indiferent de vârstă, de comorbodităţi. Ne dorim să nu ajungem în situaţia asta”, a conchis medicul Florin Roșu.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News