După 26 de ani de muncă, doctorul Flaviu Lesnic, legist la Spitalul de Urgență Slatina și la Serviciul Județean de Medicină-Legală Olt, trage un semnal de alarmă în legătură cu modul în care sunt tratate cazurile de incest atât de familie, de comunitate sau de către organele de anchetă.

Acesta consideră că este un fenomen aflat în creștere în România, cele mai multe situații apărând în familii dezorganizate, sărace sau cu o educație precară.

Libertatea: Domnule doctor, ce v-a determinat să vorbiți public despre acest subiect?
– Sunt exasperat de ceea ce văd. O să vorbesc despre ultimele trei cazuri de incest la care am lucrat în ultima vreme și despre reacția familiilor și a polițiștilor. Dar o să anonimizez identitatea persoanelor implicate și localitățile de unde provin acestea doar pentru a proteja victimele, pentru că restul ar merita să fie cunoscuți de toată lumea.

– Sunt multe cazurile de incest?
– Da, mult mai multe decât în anii trecuți. Este un fenomen aflat în creștere în țara noastră. Constat cu stupoare că incestul a ajuns să fie acceptat de familie, cunoscut în comunitate și parțial ignorat de polițiști.

Flavius Lesnic este medic legist și președinte al Asociației experților recomandați din medicina-legală din România

Poliția a închis dosarul

– Parțial ignorat de polițiști! Ce vreți să spuneți?
– Să încep cu primul caz. Este dintr-un oraș care a devenit celebru anul trecut. O fată de 19 ani merge la Poliție și reclamă faptul că este victima unui viol înfăptuit de tatăl ei într-un parc public din centrul orașului. Fata a venit însoțită de mama sa la mine pentru examenul medico-legal. Am recoltat secreții vaginale și fire de păr pubian din zona inghinală, care nu erau ale ei. Am cerut să-l aducă la mine și pe tată, pentru recoltare de probe ADN. Le-am cerut apoi polițiștilor să-mi dea o adresă de înaintare pentru a trimite probele la IML București, având nevoie și de o analiză genetică. Am fost surprins să aflu după câteva zile de la polițiști că au închis dosarul, pentru că fata și-a retras plângerea!

– Probele au fost trimise la IML București?
– Nu am mai apucat. Am luat legătura cu procurorul de caz și mi-a spus că nu mai trebuie să fie trimise. M-am înfuriat pe loc, deoarece fata apucase să-mi povestească în timpul examinării că în urmă cu 6 ani, când avea 13 ani, a mai fost violată și de unchiul său, numai că acesta ajunsese în închisoare pentru fapta sa.

Victima, convinsă de mamă să retragă plângerea de viol

– Și ce ați făcut?
– Am luat la citit Codul de procedură penală și am aflat că retragerea plângerii de către victima unui viol sau incest nu înseamnă închiderea cercetărilor penale. Am luat legătura cu procurorii de la Slatina, le-am povestit și mi-au spus că se vor ocupa ei. În scurt timp, polițiștii m-au sunat și mi-au comunicat că dosarul a fost redeschis, fiind semnată o ordonanță în acest sens. Probele recoltate nu le-am aruncat, nu arunc nimic niciodată, dar aveam nevoie să mai recoltez o probă de salivă de la fată pentru analiza genetică. Și am aflat că fata nu vrea să vină, mama acesteia făcând presiuni asupra fiicei sale să nu mai spună că a fost violată pentru că tatăl ei o să ajungă la pușcărie, iar ea nu o să se mai mărite niciodată. A învățat-o să spună că părintele s-a jucat cu ea.

– Și care au fost rezultatele analizelor medico-legale?
– Firul lung de păr pubian găsit în zona inghinală a fetei era al tatălui și s-a confirmat raport sexual vaginal complet cu o persoană cu care are 99,999% rudenie de grad unu, adică tatăl.

– Fata a fost supusă unui examen psihologic, a fost consiliată?
– Da, și s-a constatat că avea discernământ redus, suferind de oligofrenie. Cu toate acestea, ea a fost cea care a venit la Poliție și a reclamat violul asupra sa.

– Ce s-a întâmplat cu tatăl?
Într-un final, a fost arestat.

Femei în vârstă, violate de fii

– Un alt caz….
La 5 kilometri distanță de prima localitate, într-un alt oraș renumit, sunt chemat pentru a examina o femeie de 80 de ani care a fost violată de fiul ei, de 45 de ani. Era internată la spital. Oarbă, imobilizată la pat, foarte slabă. Am rămas șocat când mi-a spus că nu i s-a întâmplat nimic rău, că fiul ei e un băiat bun.

– Dar cine a depus reclamație?
Un verișor de-al femeii, care i-a surprins în casă în pielea goală, băiatul agresându-și sexual mama. Băiatul chiar a recunoscut că s-a îmbătat și că și-a bătut joc de mama sa.

– Poliția a deschis dosar?
– Cu greu s-au mișcat. La fel ca și în alt caz, mama în vârstă de 70 de ani violată de mai multe ori de fiu, în vârstă de 50 de ani. Toată lumea știa că cei doi au raporturi sexuale și toți așteptau ca femeia să fie cea care depune reclamație la Poliție. Femeia suferea de demență. Nimeni nu a făcut nimic. Și cazurile se tot repetă.

“Polițiștii știu, văd și întorc spatele”

– Există un profil de familie în care apare incestul?
– Familii care trăiesc în sărăcie lucie, cu educație precară, cu consum cronic de băuturi alcoolice.

– Ce au în comun cazurile de incest la care ați lucrat?
– Victimele sunt în general femei vulnerabile, cu discernământ scăzut. Fie sunt fete cu handicap, fie femei în vârstă cu început de demență.

– Și ce reclamați dumneavoastră?
– Sunt furios pe superficialitatea cu care sunt tratate aceste cazuri de către organele de anchetă, de polițiști, dar și ignoranța familiilor și a comunităților. Toți știu, toți văd și întorc spatele. Ceva trebuie să se schimbe…

Urmărește-ne pe Google News