Mihai Papagheorghe a plecat din România imediat după ce și-a dat licența la Facultatea de Medicină Carol Davila, din București. Este medic rezident de doi ani în spitale din Marea Britanie, iar vaccinul anti-COVID l-a primit după ce s-a înscris în programul spitalului din Nottingham, unde a lucrat timp de un an.

„Vaccinul se face pe bază de programare, se fac două doze, la un interval de 28 de zile. Prima doză am avut-o acum trei zile și, în afară de o durere locală, nu am avut alte efecte adverse”, spune medicul pentru Libertatea.

Nu există o monitorizare specifică pentru cei vaccinați, dar oamenii sunt încurajați să se adreseze echipei medicale care le-a administrat vaccinul, în cazul în care apar efecte adverse care nu pot fi gestionate acasă. 

Vârstnicii și medicii, primii la imunizare

Planificarea campaniei de vaccinare în Marea Britanie vizează, pentru început, persoanele în vârstă, vulnerabile în fața virusului, și oamenii care lucrează în prima linie.  

„În cadrul spitalului nu s-a făcut o anumită ierarhizare a personalului, putea să se înscrie oricine. Din ce am văzut acum, linkul de înscriere nu mai funcționează, probabil că au rămas fără doze la spitalul respectiv. Ei trebuie să se asigure că, dacă primești prima doză, au automat și a doua doză pentru tine”, explică medicul. 

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Acesta mai spune că în spitalul în care lucrează de două săptămâni, Queen Elizabeth Hospital din Birmingham, vaccinarea nu a început încă.

Nu a avut efecte adverse 

Medicul susține că n-a avut niciun fel de efect advers, după prima doză, „și eu sunt o persoană destul de predispusă la alergii”. Spune că are astm și atopie, dar că nu există contraindicații pentru aceste afecțiuni.

La a doua doză, acestea ar putea totuși să apară. Medicul explică: „Din ce am citit, FDA (agenția de medicament din SUA), care a autorizat vaccinul Pfizer pentru SUA, a spus că după a doua doză, incidența efectelor adverse este mult mai mare, însă și în cazul acela, efectele adverse sunt ușoare, de tipul febră, durere de cap, durere la nivelul injecției”.

„Am colegi și prietena mea (tot medic) care s-au vaccinat, dar nu mi-a spus nimeni de niciun efect advers serios. Mecanismul în sine al vaccinului predispune la puține efecte adverse față de alte vaccinuri”, adaugă medicul.  

Și explică mecanismul de acțiune al vaccinului produs de Pfizer și BioNTech:

„Vaccinul Pfizer funcționează pe baza ARN-ului mesager, o moleculă asemănătoare ADN-ului, doar că mai mică, pe care corpul o traduce. Tu ți-o injectezi, iar corpul traduce secvența respectivă și produce anticorpi împotriva coronavirusului. E un lucru foarte la obiect. Spre deosebire de vaccinul gripal, care este un vaccin viu atenuat – lucru care înseamnă că ai virusul gripal în corp, numai că este mai puțin ofensiv”.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

„Probabilitatea să faci efecte adverse la vaccinul antigripal este puțin mai mare, pentru că ai virusul în corp, spre deosebire de vaccinul anti-COVID în care ai pur și simplu informația respectivă care explică organismului ce anticorpi să facă”, adaugă Mihai.  

O decizie ușoară pentru medicul rezident 

Susține că pentru el a fost o decizie ușor de luat. O alegere între posibile simptome, ca febra sau o durere de cap, versus riscul infecției cu COVID, „care este unul mult mai serios, o insuficiență respiratorie, în unele cazuri, deces. Sau chiar și complicații pe termen lung, aflate încă sub studiu”.

„Nu a fost o decizie greu de luat, m-am uitat la mecanismul de acțiune a vaccinului, m-am uitat la ce a raportat Pfizer și la celelalte agenții de medicament din lume, când au analizat datele, și mi se pare o decizie foarte ușoară”.

Britanicii, reticenți în fața serului

Compania Pfizer nu a făcut încă public studiul. Datele au fost analizate de guvernul britanic. De aceea, Mihai spune că „trebuie să ai o încredere ridicată în autorități, ca să te vaccinezi”, dar îi înțelege pe cei care sunt mai degrabă reticenți în fața vaccinului.

„E ceva nou, necunoscut, dar așa cum am mai zis, răspunsul la frica asta este informarea. Să-i întrebi pe oamenii care știu, care cu asta se ocupă, fiindcă intervalul de încredere ți se lărgește când analizezi puțin situația și nu iei o decizie rapidă fără să ai date”.

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

„Din personalul care e în prima linie cu care lucrez eu, toți vor să se vaccineze. Din personalul care poate nu are contact direct cu pacienți cu coronavirus nu există o intenție atât de arzătoare”, adaugă medicul.

Familia lui l-a susținut, spune Mihai. Mama și sora lui sunt tot medici, iar tatăl – inginer. Unii dintre prietenii lui însă au fost mai degrabă sceptici. 

Din păcate, ei nefiind în temă cu mecanismul acela al vaccinului, cu studiile, sigur că se întreabă: care sunt efectele adverse?, de unde știm că e sigur?, de unde știm că funcționează? – mi se par întrebări foarte bune, pe care să și le pună toată lumea. Însă aceste întrebări au răspunsuri. Nu există niciun program ascuns în spatele vaccinului.

Mihai Papagheorghe, medic rezident:

Bolnav de COVID în aprilie

Odată cu apariția noului coronavirus, Mihai a fost constant în contact direct cu pacienții suspecți sau confirmați cu COVID. A lucrat timp de mai multe săptămâni și la secția de Terapie Intensivă. În aprilie s-a infectat și el cu virusul SARS-CoV-2, pe care crede că l-a luat din spitalul în care lucra la acea dată.

„La mine lucrurile au debutat cu simptome gastrointestinale, care s-au liniștit după 2-3 zile și apoi au început simptomele respiratorii, tuse, pierdere de miros și gust, și m-au ținut cam două săptămâni”, povestește Mihai și spune că pandemia l-a afectat mai degrabă psihic.

Cât timp ai imunitate 

Specialiștii nu cunosc exact perioada de prezență a anticorpilor, odată ce te-ai vindecat de COVID, dar estimările spun că ar fi în jur de 4 luni. 

„Conform Pfizer vaccinul oferă o imunitate între 8 și 12 luni, deci nici în cazul acela imunitatea nu este pe viață. Probabil că în viitor va fi o vaccinare sezonieră, așa cum facem cu vaccinul antigripal”, explică medicul rezident din Marea Britanie. 

El mai spune că poartă în continuare mască și se protejează, dar că vaccinul îi oferă un „interval de încredere mai larg”, când iese afară sau când se întâlnește cu oamenii. 

Te poți îmbolnăvi de COVID între cele două doze de vaccin? 

„Sigur că se poate, imunitatea în sine apare la 7 zile după a doua doză. Atunci poți fi sigur că și-a făcut efectul. Din ce am citit, se recomandă vaccinarea și a indivizilor care au boala activă, deci impresia mea ar fi că dacă ți-ai făcut o doză, apoi te-ai infectat în acel interval, practic ți-ai face a doua doză după intervalul normal. Cu excepția situațiilor în care apar complicații mai severe – atunci nu sunt sigur ce s-ar întâmpla”.

Mihai a răspuns la sute de întrebări pe Reddit, rețeaua socială unde a anunțat că și-a făcut vaccinul anti-COVID, iar utilizatorii l-au bombardat cu întrebări serioase, ironice sau conspirative. 

O altă româncă, medic în Salford, Marea Britanie, a scris pe Facebook că s-a vaccinat anti-COVID în data de 12 decembrie. „În afară de o neobișnuită stare de euforie, nu am manifestat niciun alt efect advers”, scria doctorița.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI