Un medic român educat în SUA, prodecan în California și supraspecializat în cancerul la creier, se chinuie de 12 luni să-și echivaleze studiile în România!

• România vorbeşte cu emoţie despre diaspora în fiecare campanie electorală, dar de foarte puţine ori votul mult invocat al diasporei se reflectă ulterior în politici gândite pentru românii din afara graniţelor.
• Ne dorim ca medicii plecaţi să se întoarcă în România, dar drumul lor pentru echivalarea supraspecializărilor trudite peste Ocean este presărat cu obstacole birocratice.
• Dana Bota şi soţul ei, Robert Bota, psihiatru în SUA, trec prin acest lung drum al echivalării pregătirii în străinătate ca să poată acorda consulturi pacienţilor români şi să-i ajute să intre în studiile clinice.

Cercetător şi neurooncolog, Daniela Bota este în prima linie a războiului cu una dintre cele mai cumplite maladii: cancerul la creier. Este prodecan al UC Irvine şi chief scientific officer (director de cercetare), poziţie din care coordonează peste 500 de studii clinice. 

Generozitatea pacienţilor care participă la cercetare

Daniela şi soţul ei, Robert, au plecat din ţară în anul 1997, imediat după absolvirea facultăţii. Robert era atras de psihiatrie, ea îşi dorea să facă cercetare fundamentală. Voia să dezlege puzzle-uri medicale, însă aici lipseau resursele. 

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Peste Ocean, Daniela şi-a dat doctoratul în biologie moleculară, apoi a făcut rezidenţiatul în neurologie şi s-a supraspecializat în neurooncologie. În timpul rezidenţiatului, o impresionaseră reziliența, curajul și generozitatea pacienţilor cu cancer în fața suferinței: “Sunt pacienți foarte generoși, interesați să participe la studiile clinice și să ne ajute să avansăm în cercetare, care de multe ori nu îi va ajuta pe ei, ci ne va ajuta pe noi și va ajuta viitorii pacienți”.

Vaccin făcut chiar din tumorile pacienţilor

Pe-atunci, SUA numărau mai puţin de 150 de neurooncologi. Abia se trasau standardele domeniului. 

Neurooncologul este cel care coordonează întreaga echipă de îngrijire a bolnavului cu cancer cerebral într-un spital universitar. 

Între timp, Bota şi echipa ei au făcut o mulţime de cercetări şi, dintre cele mai importante, au creat un vaccin experimental care ar putea dubla speranţele de supravieţuire ale pacienţilor cu tumori cerebrale, o formă de imunoterapie.

La un singur vaccin sunt folosite celule prelevate din tumorile a patru pacienţi, inclusiv cel care primeşte tratamentul. Medicii încearcă să prezică spre ce fel de mutaţii se va îndrepta tumora. 

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Organismul învaţă să recunoască tumora şi să o respingă, dacă aceasta începe să crească din nou, după operaţie.  

Pe lângă munca sa de cercetare în Orange County, Daniela Bota lucrează şi ca specialist în neurooncologie, în clinică. 

Astăzi în SUA sunt vreo 200 de neurooncologi, dintre care patru sunt români. 

Înainte, tratamentul tumorilor cerebrale era un sprint, azi îl putem privi ca pe un maraton, pentru că speranța de viață a crescut. 

Chiar dacă suntem departe încă de garanții, se pot oferi cele mai noi tratamente pentru a prelungi timpul remisiei tumorilor. 

Primul pacient care a primit imunoterapia cu Gliovac – vaccinul experimental creat de echipa Danielei – a mai trăit zece luni, deși medicii îi dăduseră doar șase săptămâni. Și, în cele din urmă, a murit din cauza unei pneumonii, fără nici o legătură cu tumora. 

De-atunci, câteva zeci de pacienţi au mai primit vaccinul, prin intermediul studiilor clinice sau excepţiilor oferite de FDA (Agenţia americană a medicamentului), iar rezultatele preliminare arată că tratamentul îmbunătăţeşte rata de supravieţuire. Totuşi, cercetările trebuie finalizate şi rezultatele confirmate. 

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Însă aceasta este doar o parte din munca Danielei Bota. Ca prodecan şi chief scientific officer la UC Irvine, Bota răspunde practic de 500 de studii clinice, nu doar din neurooncologie, ci din variate domenii. Şi îşi doreşte ca şi pacienţii români să poată beneficia de aceste proiecte de cercetare. Acesta este principalul motiv pentru care a început procesul de echivalare în România a studiilor în străinătate, încă de-acum un an.

Dana Bota: „Sunt vreo două kilograme de acte la fiecare dintre noi”

-Acum un an aţi început acest proces pentru echivalarea studiilor?
-Atât a durat, e complex şi foarte complicat. Şi unele din actele pe care ni le cer nici măcar nu există. În SUA nu există să-ţi ceri singur cazierul. Dar ne-am străduit şi le-am adunat pe toate. Au trebuit toate traduse, legalizate. Vor traducerea la toată programa de studiu. Pentru cei patru ani de rezidenţiat şi un an pentru supraspecializare sunt vreo 80 de pagini.

“Sunt vreo două kilograme de acte la fiecare din noi, pe opt capitole. Când le-am depus, a fost foarte interesant, pentru că doamnele de la minister nici nu ştiau să utilizeze calculatorul”

-Și ce ați făcut?
-Era un formular extrem de simplu care trebuia completat pe computer cu numele, prenumele, CNP-ul şi funcţionara care trebuia să completeze formularul nu ştia cum să meargă de pe un câmp pe altul, să folosească tab. S-a mai şi blocat computerul de câteva ori. Dar important este că până la urmă am depus dosarele. Bine, notarul unde am dus la traducerile pentru legalizare a fost şocat să ne vadă cu atâtea documente: diplomele de absolvire, acreditările noastre (n.r. – ale Danei şi ale soţului) la board-urile de neurologie, de oncologie în cazul meu, privilegiile intraspitaliceşti.

“Notarul şi-a făcut cruce cu dreapta şi cu stânga şi râdea de noi, de mine şi de soţul meu: voi daţi atâţi bani pe traduceri şi legalizări şi apostile, iar Politti a ajuns de la parcare la spital imediat?”

-Şi după ce aţi depus documentele ce s-a întâmplat?
-Apoi mi-au spus să trimit un e-mail în trei săptămâni, ca ei să ne spună care e următorul pas. Pentru că aplicaţia trebuia rezolvată total în 90 de zile, pe lege, aşa scrie. Eu am trimis e-mailul. În trei săptămâni n-am primit nimic.

“În cinci săptămâni tot n-am primit nimic. Deci nu ştiu care este următorul pas, aştept trei luni, să văd dacă nu se trimite nimic… e totuşi absurd”

-Şi voi adunaţi de un an documentele?
-Mai mult de un an. Noi am terminat rezidenţiatul în Kansas şi îţi dai seama că l-am terminat acum 15 ani aproape. Şi a trebuit să le scriem profesorilor noştri din Kansas să ne trimită programa şi actele că am terminat rezidenţiatul de-acolo. Apoi, pentru supraspecializarea mea a trebuit să le trimit celor de la Duke, ca să-mi trimită şi scrisoare şi curricula. Plus că ministerul ne cere, de exemplu, toate cursurile de educaţie medicală continuă. Îţi dai seama, în 15 ani, câte am strâns. Eu deja predau cursurile de educaţie medicală continuă. Acum sunt în Japonia, am predat la congresul naţional de neurooncologie de-aici. Nu vreau să exagerez, dar am în fiecare an câteva zeci. Cam 50 pe an.

“Încep să cred că trăim într-o lume paralelă”

-Vă cer toate astea pentru echivalare?
-Da, ca să ne echivaleze studiile pentru rezidenţiat. Chiar şi-aşa este foarte posibil să ne cheme la comisie, ca să demonstrăm… Încep să cred că trăim într-o lume paralelă.

-Cu ce gânduri aţi început voi tot acest proces?
-Cum îţi povestisem mai de mult, vrem să facem studii clinice în România, să poată participa şi pacienţii români, sunt terapii de care altfel nu ar putea beneficia. În plus, pacienţii români m-au căutat, mai ales după articolul tău, şi îmi cer consultul.

Eu încerc să fac asta, dar mă simt un pic nesigură, pentru că nu am acte în România. Eu fac a doua opinie pentru pacienţi internaţionali din toată lumea, dar ar fi normal să am o licenţă, ca să pot face asta pe un sistem în care să lucrez cu clinicile din România. Pentru că acum, când pacienţii români mă caută, trebuie să-i pun în sistemul facultăţii mele şi costurile sunt un pic prohibitive. 

“Dacă aş putea colabora cu clinicile româneşti, costurile pentru telemedicină ar fi mult diferite. Aşa, săracii oameni dau 900 de dolari pe oră către University of California Irvine”

-Cum veţi proceda în continuare cu ministerul?
-Deci eu nu am decât e-mailul acestui birou de la minister. Nu avem nici măcar un număr de telefon. Şi la e-mailuri ministerul nu răspunde. O să rog pe cineva din ţară să meargă, nu ştiu. 

“Visul nostru este să revenim şi să deschidem o clinică gratuită”

“Pentru noi nu e urgent. Noi facem lucrul ăsta total benevol. Nu dorim o slujbă în România, nu ne deschidem cabinet. Vrem doar să avem posibilitatea să ajutăm. Suntem bine unde suntem. Dar dacă alţii care vor să se întoarcă trec prin lucrurile astea, mie mi se pare foarte greu”

-La ce vă gândiți să faceți în continuare?
-Visul meu şi al soţului este ca, în 10-15 ani, să revenim şi să facem o clinică gratuită în munţii de unde e Robert, în Apuseni.  Când terminăm şi noi şi ne pensionăm. Până atunci sper să ne iasă licenţa şi în România (râde). 

“În SUA, dacă vor să verifice că noi avem licenţă, se uită pur şi simplu într-un sistem informatizat. Nu doar autorităţile, ci şi pacienţii. Pui numele doctorului şi-ţi arată dacă are licenţă, dar şi dacă a comis orice faptă împotriva normelor, orice faptă medico-legală. Nu-ţi cere nici un angajator să tipăreşti acea pagină web s-o duci la facultate. Poate să verifice orice pacient datele astea despre tine, e dreptul lui ca pacient”

-Și în România cum e?
– Pentru România am tipărit pagina web, că oricum board-ul din California nu ne dădea un act fizic. Dintre medicii români plecaţi, ştiu unul singur care a şi reuşit să-și echivaleze studiile apoi în ţară. Aşa că în comunitatea noastră de români acum se fac pariuri. Toţi prietenii noştri fac pariuri că n-o să obţinem niciodată licenţa. Şi ei sunt tot doctori şi spun că nu or să aplice niciodată că nu are sens, că o să ne pierdem timpul degeaba.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro