Un medic român din Marea Britanie, care şi-a descris colegii asiatici drept „urangutani”, a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de şase luni de Consiliul Medical General (CMG) din această ţară.

0-133862-halat.jpg

În vârstă de 43 de ani, Silvia Baciu a făcut aceste comentarii după ce a fost insultată şi ameninţată din cauză că este albă. Ea a fost însă acuzată de rasism, iar CMG a criticat-o pentru „comportament rasist inacceptabil”.

Silvia Baciu a lucrat ca anestezist la spitalul Basildon, din Essex, în perioada iunie 2004 – noiembrie 2005, iar după ce s-a retras din acest departament, ea a solicitat o reuniune cu o comisie pentru a discuta despre discriminarea colegilor ei, pregătind în acest sens un document de 12 pagini.

„Nu este vina mea că în capul colegilor asiatici nu este nici o diferenţă între o femeie albă educată şi un măgar. Nu este vina mea că m-am născut în Europa şi  nu în sud-estul Asiei, ca alţii. Nu este vina mea că sunt albă”, scrie aceasta în documentului său.

Baciu, care este stabilită în Northampton, adaugă în acest raport că se teme de faptul că ştiinţa europeană va „dispărea”, deoarece există atât de mulţi medici asiatici.

„Secţia de urangutani din departament este gata de acţiune şi vă pot asigura în legătură cu eficienţa lor”, scrie aceasta, care a explicat că termenul „urangutan” nu se referă la aspectul medicilor, ci la comportamentul lor agresiv şi ameninţător.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
FANATIK.RO
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI