Cazul a fost reclamat de tatăl fetiței, Lucian Baltaru, care, ulterior, a postat situația și pe pagina sa de socializare. Bărbatul a povestit că duminică după-amiază fetița lui a fost rănită la un ochi cu un băț de un alt copil care se juca în aceeași zonă cu ea. Cum ochiul copilului sângera, suceveanul și-a luat copilul și au mers la UPU al SJU Suceava, unde au fost preluați destul de repede de un pediatru și trimiși de urgență la sectia de Oftalmologie care nu are gardă duminica. Acolo, o asistentă, „care poate fi dată ca exemplu”, i-a verificat fetiței ochiul și văzul, a constatat o leziune pe cornee, a curățat rana, a aplicat un tratament și i-a chemat a doua zi dimineața, la prima oră, pentru consultații la un medic specialist.
„Consultația a durat 30 de secunde”
„A doua zi dimineața, ne-am prezentat din nou la UPU și am fost trimiși în ambulatoriu, la cabinetul de oftalmologie. Programul era de la 8.00. Pacienți erau vreo 17 la ușă. Cu noi 18. În scurt timp îmi dau seama că nu intră nimeni la consultații și întreb pe cineva dacă a venit doctorița.
„Pe naiba a venit. Asta vine numa’ când are chef”, mi-a răspuns un bărbat trecut de 60 de ani.
Mult stimata doamna doctor Martiniuc Georgeta. (…) Ar fi trebuit să fie la cabinet de la ora 8.00… Am intrat în cabinet și am întrebat asistenta când vine și de ce nu este deja acolo.
„O sun de la 8.00. Îmi dă ocupat sau îmi scrie sms «Să aștepte»”, zice asistenta.
Ies din cabinet. Era deja ora 9 fără 1 minut… Fac rost de numărul directorului medical – dl. dr. Macovei. Și sun. Spre surprinderea mea, răspunde prompt și îmi ascultă oful. Promite că se rezolvă imediat. Și așa a fost. În câteva minute, a ajuns mult stimata doamnă doctor într-un suflet la cabinet. Pentru că fetița era singurul pacient copil și cu dureri, ne-a chemat pe noi primii în cabinet. Și în loc să-și facă treaba, a început ancheta…!
M-a întrebat dacă eu am sunat cumva la director, i-a zis asistentei că trebuie să afle cine a sunat, că este important să afle cine a fost la director. Consultația a durat 30 de secunde cred și… ne-a chemat la ea la cabinet, pe Mărășești, după-amiaza la 3!!! M-am blocat. Am venit la UPU, ca să-mi fac programare la cabinetul privat !?”, a explicat Lucian Băltaru.
Reacția spitalului:
„Am decis să încetăm contractul de administrare cu doamna doctor Georgeta Martiniuc, în locul ei a fost desemnată temporar la conducerea secţiei de Oftalmologie o altă doctoriţă, pentru atitudinea neprofesionistă şi imorală pe care a avut-o faţă de un copil care trebuia consultat în spitalul public. Nu am nimic împotriva legii care le permite medicilor să lucreze şi la cabinetele private, dar nu sunt de acord cu situaţia în care un pacient vine la spitalul public să fie direcţionat către cabinetul privat”, a declarat pentru Mediafax managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro