Rareș Bonta, medic ortoped născut în iunie 1995, fost rezident la Spitalul „Sf. Spiridon” în secția Ortopedie-Traumatologie și recent transferat la Spitalul de Recuperare, a fost reținut alături de Alexandru Hordună și Ionuț Alexandru Cibotariu, în urma unor percheziții efectuate de polițiștii și procurorii de la Crima Organizată din Iași.
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2024 – aprilie 2025, suspecții ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc, precum canabis, rezină de canabis și ketamină, către consumatori din județul Iași”, a precizat Poliția Iași.
De asemenea, ancheta a arătat că doi dintre cei trei ar fi fost implicați și în traficul de droguri de mare risc, cum ar fi cocaina și ciupercile halucinogene.
Pe parcursul investigațiilor, autoritățile au reușit să indisponibilizeze o parte din drogurile comercializate.
Pe 9 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a 3 dintre persoanele cercetate.
Față de o a patra persoană cercetată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au luat măsura controlului judiciar.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d0ef0a283cc1be265c01c6c57a895fd3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bfb3b8675ac401fa9b627f2a66817c94.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_deb4c477ced5237b81707cdff1dd55ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d065912cddec15dee9619cb0d479888.jpg)