Iulia B. este medic de laborator în Timișoara, dar a fost detașată în perioada pandemiei la Oradea. Când a văzut prăpădul care s-a abătut asupra zonei din care provine, ea a decis să-și doneze indemnizația pe stare de alertă si sporul de COVID pe timp de pandemie. Adică toți banii pe care îi primește

Într-un mesaj postat pe Facebook, doctorița mărturisește că imaginile văzute i-au trezit o tristă amintire din adolescență, când bunica ei murit după ce a fost luată de ape.

Acum 13 ani, bunica mea a murit în apele învolburate ale râului din spatele casei, încercând să își salveze animalele din curte. Bunicul meu a încercat să o salveze, dar din păcate a rămas cu imaginea macabră a unei mâini întinse întipărită pe retină. Un bărbat puternic neputincios în fața naturii.

Iulia B.:

„Tragedia se întâmpla în minunata Bucovina, locul de baștină al tatălui meu, locul în care mi-am petrecut cele mai frumoase vacanțe în natură. (…) Aveam 18 ani când am primit vestea, ne-am trezit și am pornit din Timișoara spre Nowy Soloniec (Solonețu Nou, Suceava – n.r.), apele arătau cam ca cele din imagini”, a continuat Iulia.

Medicul timișorean spune că s-a simțit neputincioasă în fața dezastrului lăsat de furia naturii atunci, iar trupul neînsuflețit al bunicii sale a fost găsit abia două zile mai târziu. 

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

„Singurul nostru gând a fost să fie găsită în viață. Din păcate, după două zile de căutări, a fost găsită decedată la 6 km de casă. Îmi aduc aminte și acum momentul în care a venit medicul legist să facă autopsia în șură (condițiile nu permiteau transportul către medicină legală), a fost prima autopsie pe care am văzut-o în viața mea, în mintea mea refuzam să cred că nu mai e, atunci am luat și decizia să dau la medicină, am crezut că poate așa voi salva bunicii altor copii”, mai spune medicul din vestul țării. 

La 13 ani de atunci, Iulia B. a retrăit acele momente privind imagini cu inundațiile din ultimele zile, din Caraș-Severin și Timiș. E hotărâtă să-i ajute pe cei necăjiți, care au rămas fără un acoperiș deasupra capului din cauza furiei naturii.

„Am retrăit momentele prin ceea ce se întâmplă în țară din cauza viiturilor, astăzi, la 13 ani după, am înțeles că nu s-a schimbat mare lucru și că poate nu am reușit să salvez alți bunici, dar am înțeles că pot să ajut. Dacă cunoașteți pe cineva aflat în dificultate din cauza viiturilor vă rog să mă anunțați, sporul meu de Covid pe toată durata contractului meu cu spitalul și indemnizația doresc să le donez celor care au nevoie”, precizează tânăra timișoreancă. 

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Zeci de gospodării au fost afectate de furia naturii în județele Timiș și Caraș-Severin. La doi kilometri de Lugoj, o viitură istorică a rupt digul de apărare în două locuri. Din fericire, apele au început să se retragă în vestul țării.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI