„Îmi pare rău că s-au infectat, apreciez enorm misiunea pe care au desfășurat-o, toate cele 52 de cadre medicale care în regim de voluntariat au acordat îngrijire medicală pacienților din Basarabia, le doresc sănătate, regret că s-au infectat, dar am convingerea că ceea ce au făcut a contat enorm pentru România” a declarat premierul Ludovic Orban duminică, la finalul evaluării avute la Ministerul Afacerilor Interne cu privire la măsurile care vor fi luate de luni în starea de alertă.


Știrea inițială:

Unul dintre medicii voluntari în Republica Moldova s-a infectat cu coronavirus și s-a întors în țară vineri, cu o zi mai devreme decât restul delegației. Doctorul specialist în medicină de urgență este asimptomatic și a fost pus în carantină în Oradea, localitatea de unde provine. Infectarea acestuia nu s-a anunțat oficial, dar șeful DSU Raed Arafat a confirmat informația, sâmbătă, la primirea celorlalți medici reveniți din Republica Moldova, la Vama Albița, relatează publicația locală Bihoreanul.

„Este vorba de un medic specialist în medicina de urgenţă, care a fost testat la Chişinău, acum două zile şi ieri (n.r. vineri) s-a confirmat îmbolnăvirea. Tocmai de aceea, el a venit mai repede acasă. A ajuns azi-noapte şi a intrat în izolare”, a declarat sâmbătă dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD, pentru Bihoreanul.

Medicul infectat cu coronavirus este izolat într-un centru dedicat cadrelor medicale din Bihor confirmate cu Covid-19. „Este asimptomatic, se simte bine”, a precizat Borcea. El a fost testat şi la Oradea, dar rezultatul nu a venit încă.

Ar putea însă să nu fie singurul
infectat, pentru că doar medicul aflat acum în izolare a fost
testat în Republica Moldova, întrucât joi a participat la
întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor de acolo.

Restul personalului medical din delegația română a fost testat la Albița, sâmbătă dimineață.

„Colegii din Oradea încă sunt pe drum spre casă, iar când vor ajunge, vor intra în izolare la domiciliu. Mâine, în funcţie de rezultatele testelor, se vor lua decizii în privinţa lor”, a adăugat şeful UPU-SMURD.

Sursa foto: Facebook/DSU

 
 

Urmărește-ne pe Google News