În cazul antibioticelor, lista propusă spre achiziționare cuprinde 24 de molecule, sub toate formele, iar în cazul medicamentelor oncologice, ministerul va achiziționa prin procedură centralizată 12 molecule, dintre cele mai utilizate în tratamentul pacienților oncologici.

La estimarea cantităților necesare, s-a ținut cont de consumul comunicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare moleculă în parte, concentrație și formă farmaceutică. Astfel, pentru antibiotice valoarea totală estimată a achiziției este între 22.130.263,52 de și 161.498167,74, iar în cazul medicamentelor oncologice valoarea totală estimată este cuprinsă între 714.200.791 lei și 872.914.240 de lei fără TVA.

„Achizițiile publice centralizate demarate la nivelul Ministerului Sănătății pe parcursul ultimelor luni asigură economii la buget, precum si calitatea produselor, transparență și evitarea posibilelor fraude și/sau discontinuități în aprovizionarea cu medicamente.” a declarat ministrul sanătății Vlad Voiculescu.

Achizițiile publice centralizate de până acum au generat economii medii cuprinse între 25 și 28%. Economiile astfel realizate la nivelul unităților sanitare vor putea fi îndreptate către creșterea calității actului medical.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

În fiecare an, fiecare unitate sanitară organizează sute de proceduri de achiziții pentru cantități mai mari sau mai mici de medicamente. Problemele de capacitate administrativa cu care multe unități sanitare se confruntă și cantitățile relativ mici de medicamente care sunt achiziționate sunt motivele pentru rezultate suboptimale în cheltuirea banului public.

De asemenea, problemele constatate de-a lungul timpului de organele de control referitor la posibile fraude si acte de corupție constatate la nivelul mai multor unități sanitare (ex: caiete de sarcini întocmite necorespunzător, coduri CPV greșite, contracte în dezavantajul unităților sanitare publice și în avantajul entităților private, calitatea inferioară a produselor achiziționate) pot fi evitate prin mecanismul achizițiilor publice centralizate.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI