Oficiul de Externe avertizează turiștii britanici să verifice legile locale aplicate în țările în care au ales să meargă în vacanță atunci când transporta orice fel de medicament cumpărat de acasă pentru că el ar putea fi interzis, potrivit The Sun.
Avertismentul este însă valabil pentru toți turiștii care își petrec concediile în străinătate. Medicamentele permise la tine în țară pot să fie strict interzise într-o alta și poți ajunge la închisoare din cauza neatenției.
Iată câteva dintre țările de care să ții cont că au câteva medicamente pe lista neagră:
- Pseudoefedrina și medicamentele de răceală Vicks sunt strict interzise în Japonia.
- În Qatar este interzisă folosirea mai multor medicamente care conțin o substanță regăsită în pastilele pentru răceală sau tuse. Medicamentele de acest gen trebuie să fie însoțite de o rețetă.
- În Grecia și în alte câteva țări medicamete precum Diazepam și Tramadol și codeina ca fiind droguri controlate.
Nerespectarea cerințelor impuse și aducerea medicamentelor în altă țară poate duce amendarea turistului sau chiar la încarcerarea acestuia.
În anul 2017, o turistă britanică a riscat să fie condamnată la pedeapsa cu moartea, în Egipt, după ce autoritățile au descoperit că avea în valiză mai multe analgezice.