Bolnavii de diabet zaharat isi vor putea obtine medicatia orala, de la 1 octombrie, din farmaciile cu circuit deschis, aflate in relatii contractuale cu casele teritoriale de asigurari de sanatate. Astfel, cei 380.000 de bolnavi nu se vor mai inghesui la cozi imense formate la farmaciile de spital cu circuit inchis. In viitor, doar bolnavii insulino-dependenti isi vor obtine tratamentul din astfel de farmacii. Medicul specialist va transmite medicului de familie scrisori medicale cuprinzand tratamentul necesar si planul de monitorizare a bolnavului.