RĂSPUNS: Într-adevăr, Guvernul a adoptat o hotărâre, prin care a adoptat Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru 2018 și 2019. Acesta prevede că începând cu data de 1 iulie 2018, asiguraţii vor putea obţine medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, de la oricare farmacie din ţară, aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Reglementarea conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat (furnizorul se angajează să asigure, gratuit, un număr de unităţi, pentru un număr pacienţi, pe o anumită perioadă de timp, pentru a atinge o ţintă terapeutică stabilită).
Protocoale terapeutice pentru medicamentele prescrise
Contractul-cadru mai prevede că medicii prescriptori vor avea obligaţia generală să respecte protocoale terapeutice de prescriere a medicamentelor, respectiv rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), pentru medicamentele prescrise care nu au protocoale terapeutice. Începând cu 1 iulie 2018, medicii prescriptori vor trebui să respecte avertizările Sistemului Informatic al Prescripției Electronice (SIPE), precum și informațiile puse la dispoziție pe pagina web a CNAS referitoare la faptul că medicamentul respectiv se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice sau, după caz, că este un produs biologic. Spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligației. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistența medicală ambulatorie pentru specialități clinice, inclusiv celor de medicină fizică și de reabilitare. Pentru medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni.
Condiții pentru farmaciști
Pentru furnizorii de medicamente, s-a precizat că farmacistul îşi va putea desfăşura activitatea la cel mult trei farmacii aflate în relaţie contractuală cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, dintre care la o farmacie va putea asigura doar continuitatea pe timpul nopţii şi în zilele libere legale. În scopul transparentizării activităţii, furnizorii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu vor avea obligația de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în relație contractuală cu acestea. Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligația de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii și tipuri de dispozitive.
Citește și: Contractul-cadru pentru acordarea asistenței medicale în 2018, în vigoare din 1 aprilie
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!