„Când adopți un câine, adopți o viitoare suferință”, spune Emilie Adams, o newyorkeză care deține trei ogari din rasa Rhodesian Ridgeback. „Dar merită în timp”, asigură ea. „Pentru că ai parte de atât de multă iubire până în momentul în care mor”, continuă femeia. 

Această suferință a pierderii animalului de companie mult iubit ar putea fi amânată, spun oamenii de știință. Cum? Cu medicamente special dezvoltate pentru a prelungi viața sănătoasă a patrupedelor canine. La asta au lucrat, în ultimii ani, oamenii de știință. Marți, compania de biotehnologie Loyal a anunțat că a făcut un pas mai aproape de introducerea pe piață a unui astfel de medicament, scrie cotidianul The New York Times. 

Acest lucru înseamnă că medicamentul, pe care Loyal a refuzat să îl numească din motive de proprietate, a îndeplinit una dintre cerințele pentru „aprobarea condiționată extinsă”. Mai sunt pași de urmat până să ajungă la dispoziția proprietarilor de animale. 

Agenția guvernamentală americană Food and Drug Administration (FDA) trebuie încă să revizuiască datele de siguranță și de fabricație ale companiei, potrivit sursei citate. 

Dar aprobarea condiționată, pe care Loyal speră să o primească în 2026, ar permite companiei să înceapă comercializarea medicamentului pentru prelungirea vieții cățeilor, chiar înainte ca un studiu clinic de amploare să fie finalizat.

Sperăm la cel puțin un an de prelungire a duratei de viață sănătoasă.

Celine Halioua, fondator și director executiv al Loyal, a declarat:

Rămâne însă de demonstrat eficacitatea medicamentului. 

Rapamicina, o altă promisiune de prelungire a vieții

De asemenea, o echipă de cercetători universitari desfășoară în prezent un studiu clinic canin al rapamicinei, care s-a dovedit că prelungește viața șoarecilor de laborator. 

Rapamicina este o bacterie – Streptomyces hygroscopicus – folosită pentru o perioadă de timp în tratamentele antifungice, dar și în tratarea bolilor renale, însă sub stricta supraveghere medicală. 

În plus, Loyal recrutează câini pentru un studiu clinic al unui alt medicament candidat, denumit LOY-002.

Aceste evoluții sunt un semn al ritmului accelerat al științei și al seriozității cu care cercetătorii și autoritățile de reglementare abordează un domeniu care odată părea a fi science-fiction. Ele ridică, de asemenea, întrebări cu privire la ceea ce ar putea însemna o reușită în acest domeniu, a declarat Daniel Promislow, biogerontolog la Universitatea din Washington. El conduce și ONG-ul Dog Aging Project, responsabilul studiului cu rapamicină.

Ce se întâmplă dacă funcționează?”, a întrebat el. Care sunt implicațiile?” Rămâne de văzut. 

Cum poate fi încetinit procesul de îmbătrânire

Îmbătrânirea poate fi o fatalitate, dar nu este una de neclintit. Oamenii de știință au putut prelungi viața unor viețuitoare precum viermi, muște și șoareci prin modificarea unor gene-cheie legate de îmbătrânire.

Aceste descoperiri au ridicat posibilitatea tentantă ca oamenii de știință să poată găsi medicamente care să aibă aceleași efecte de prelungire a vieții sănătoase și la oameni. 

Acesta rămâne un domeniu activ de cercetare, dar longevitatea canină a început recent să atragă mai multă atenție. Pe de-o parte, pentru că câinii sunt modele bune pentru îmbătrânirea umană, iar pe de altă parte, pentru că mulți proprietari de animale de companie și-ar dori să petreacă mai mult timp cu acestea. 

Nu cred că e ceva ce n-am face pentru a prelungi viața copiilor noștri blănoși și cu patru picioare”, a mai spus stăpâna celor trei ogari din rasa Rhodesian Ridgeback. 

Cum acționează medicamentele

Medicamentele investigate în prezent acționează în moduri diferite. Rapamicina, care a atras, de asemenea, un interes crescut ca potențial medicament pentru longevitate la om, inhibă o proteină cunoscută sub numele de mTOR, care reglează creșterea celulară și metabolismul.

La începutul acestui an, o echipă de oameni de știință, printre care se numără dr. Promislow și unii dintre colegii săi de la organizația Dog Aging Project, a publicat o analiză a câinilor care au fost repartizați în mod aleatoriu să primească fie o doză mică de rapamicină, fie un placebo timp de șase luni. 

Deși dimensiunea eșantionului a fost mică, 27% dintre proprietarii de câini ale căror animale de companie au primit medicamentul au raportat îmbunătățiri ale sănătății sau comportamentului, comparativ cu 8% dintre proprietarii ai căror câini au primit un placebo.

Cum funcționează LOY-001

De asemenea, LOY-001, un implant cu eliberare prelungită destinat câinilor adulți de talie mare, este conceput pentru a modula un alt compus legat de creștere: factorul de creștere a insulinei, sau IGF-1. El a fost asociat cu îmbătrânirea și longevitatea la mai multe specii; la câini, se știe că joacă un rol-cheie în determinarea dimensiunii corporale. 

Deși ideea rămâne nedovedită, unii oameni de știință au emis ipoteza că nivelurile ridicate de IGF-1 determină atât creșterea rapidă, cât și îmbătrânirea accelerată la câinii de talie mare, care, în general, au o durată de viață mai scurtă decât cei de talie mică.

Propriile cercetări ale lui Loyal, care nu au fost încă publicate, sugerează că LOY-001 reduce nivelul IGF-1 la câini și că ar putea frâna creșterile de insulină legate de îmbătrânire; un studiu observațional efectuat pe aproape 500 de câini a sugerat, de asemenea, că nivelurile scăzute de insulină au fost corelate cu o fragilitate redusă și o calitate mai bună a vieții.

Dar pentru a dovedi că un medicament poate prelungi efectiv viața canină va fi nevoie de studii clinice de amploare și care necesită mult timp, notează sursa citată. Deși unele sunt în curs de desfășurare în prezent, vor mai trece cel puțin câțiva ani până când se vor afla rezultatele. 

Și, indiferent de medicament, cercetătorii vor trebui să demonstreze că acesta adaugă ani buni și sănătoși la viața unui câine, în loc să prelungească doar declinul acestuia, au declarat experții.

Acestea nu sunt cu siguranță medicamente pentru «nemurire» sau pentru prelungirea radicală a duratei de viață. Nimic din ceea ce dezvoltăm nu ar putea face ca un câine să trăiască pentru totdeauna.

Celine Halioua, fondator și director executiv al Loyal:

Foto ilustrativ: 123rf

 
 

Urmărește-ne pe Google News