Curtea de Apel Bacău i-a condamnat definitiv, la câte doi ani de închisoare cu suspendare, pe medicii Carolina Graur și Petru Papuc, de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, aceștia fiind găsiți vinovați de către magistrați pentru moartea, în urmă cu șase ani, a unui pacient în vârstă de cinci ani, care s-a infectat cu virusul rabic.

Cel de-al treilea medic trimis în judecată în aceeași speță în octombrie 2016, Costică Mocanu, a fost achitat. În sentința inițială a instanței de fond dată de către Judecătoria Bacău, doar medicul Carolina Graur fusese condamnat la șase luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, ceilalți doi doctori fiind achitați.

De asemenea, magistrații Curții de Apel Bacău au acceptat, parțial, cererile formulate, pe latura civilă, de către rudele fetiței moarte. Astfel, aceștia vor fi despăgubiți de către o firmă de asigurări cu 30.000 de lei daune morale și 80.000 de lei daune materiale pentru fiecare membru al familiei copilei moarte.

Medicii Carolina Graur, Petru Papuc și Costică Mocanu, de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, au fost trimiși în judecată, în octombrie 2016, sub acuzația de ucidere din culpă, după ce, în februarie 2012, o pacientă de-a acestora, în vârstă de cinci ani, a murit infectată cu virusul rabic. Medicul Carolina Graur, șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) la data respectivă, a fost judecat și pentru fals în înscrisuri oficiale pe motiv că ar fi consemnat în fals, după moartea fetiței, o serie de consultații pe care nu le-ar fi făcut în realitate.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, cei trei medici nu au stabilit un diagnostic corect pentru tratarea pacientei în momentul în care aceasta s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Astfel, susțin anchetatorii, medicul Carolina Graur, care era de gardă la UPU în data de 17 decembrie 2011, nu a recomandat un tratament antirabic corespunzător, deși i s-a adus la cunoștință că fetița a fost mușcată de un câine, ceea ce a condus, două luni mai târziu, la decesul copilei.

”Inculpata nu a recomandat un consult și un tratament de specialitate la Secția Boli Infectioase, pentru protectia antirabică, fiind răspunzătoare de primirea pacienților, de evaluarea și recomandarea investigațiilor și tratamentului. Totodată, medicul în cauză era în măsură să își dea acordul final de externare la domiciliu sau de transfer la alte instituții, de completarea fișelor pacienților aflați în UPU și a formularelor necesare, de contrasemnarea acestora și de asigurarea completării corecte de către restul personalului a fișelor și a documentelor medicale și medico-legale pe care nu le completează personal. Această omisiune a condus la decesul pacientei Denisa Nicoleta V., la data de 27.02.2012, cu diagnosticul de rabie, fără profilaxie postexpunere, encefalită rabică, insuficienta cardiorespiratorie”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Medicul Carolina Graur a fost acuzată și de falsificarea unor documente de la UPU după moartea fetiței, aspect recunoscut, de altfel, în fața procurorilor.

Ca și în cazul șefului UPU, ceilalți doi medici, Petru  Papuc, din cadrul Secției Pediatrie, și Costică Mocanu, de la Secția de Oftalmologie, sunt acuzați că nu au recomandat un tratament antirabic fetiței de cinci ani, ceea ce a condus, în final, la decesul acesteia. În raportul de expertiză medico-legală, se arată că medicii acuzați de ucidere din culpă s-au limitat doar la curățarea și pansarea plăgii mușcate, deși se impunea un tratament antirabic.

Cercetările procurorilor băcăuani în acest caz au început în anul 2012, în urma plângerii depuse de către mama fetiței. De altfel, femeia a solicitat în instanță plata unor despăgubiri de 2,5 milioane de lei, reprezentând daune morale și materiale.

Citește și: Extrădarea Elenei Udrea din Costa Rica este puțin probabilă. Explicațiile unui deputat de origine română din Republică

Urmărește-ne pe Google News