Din Alianța Medicilor fac parte mai mulți doctori, unii dintre ei medici ATI, care au fost, în general, priviți glacial de sistemul marilor moguli ai Sănătății, fie că e vorba de profesorii doctori sau de managerii de spital.

Alianța Medicilor a fost prima organizație profesională care, în 2016, după Colectiv, a atras atenția asupra:

  • Infecțiilor nosocomiale din spitale.
  • Corupției.
  • Lipsei de mijloace de a trata decent bolnavii.
  • Orgoliului de a nu cere ajutor din străinătate.

Duminică, cu o zi înainte de decretarea stării de urgență, acești medici au trimis un apel către autorități în care vorbesc despre nevoia de ”fonduri suplimentare nelimitate”.

Alianța Medicilor cere „sute de mii de teste” făcute „la locuințe sau în mașini”

”Facem apel la autoritati sa pregateasca sistemul sanitar pentru efortul urias la care va fi supus.

  1. Asigurați fonduri suplimentare nelimitate pentru sistemul medical – spitale, ambulanțe, cabinete de familie – pe perioada crizei.
  2. Asigurați măști și costume de protecție pentru tot personalul medical.
  3. Angajarea în regim de urgență de personal medical calificat, alocarea de fonduri pentru spitale să își suplimenteze schema de personal, identificarea de spații de cazare pentru medicii din afara localității, hoteluri etc.
  4. Pregătirea spitalelor existente. Identificarea de spații de expansiune și pregătirea lor pentru gazduirea de pacienți – policlinici și alte stabilimente medicale în primul rând.
  5. Construirea urgentă de spitale temporare lângă spitalele permanente pentru a trata bolnavii cu forme ușoare de coronavirus.
  6. Achiziția în regim de urgență de echipamente medicale, cumpărarea tuturor stocurilor distribuitorilor din România și tot ce se mai poate aduce din străinătate – ventilatoare, paturi, substanțe, piese de schimb, materiale de uz curent, consumabile etc.
  7. Trimiterea de epidemiologi de către Ministerul Sănătății în fiecare spital care să preia temporar managementul și să le organizeze pentru confruntarea cu COVID-19.
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Trebuie achiziționate urgent sute de mii de teste și organizate locuri de testare din mașina și la domiciliile tuturor persoanelor răcite. Testarea actuală este insuficientă pentru a identifica focarele la un moment de început.

Nu mai este timp de pierdut, o epidemie masivă poate începe oricând, acționați în regim de urgență maximă, altfel România riscă să se confrunte cu un dezastru umanitar!”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI