Potrivit conducerii SCJU, fetița a ajuns la Târgu Mureş pe 5 septembrie, la 24 de ore de la accident, după ce, iniţial, a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, unde au fost curăţate parţial plăgile.

„S-a solicitat transferul pacientei la Târgu Mureş pentru că la Baia Mare nu aveau posibilitatea de a trata cazul în complexitatea lui. Pacienta prezenta fractură de femur, asociată pe membrul inferior drept, cu un traumatism prin strivire-avulsie extensivă tegumentară şi de părţi moi şi dezorganizarea musculaturii la nivelul gambei”, se arată în comunicat.

Leziunile copilei au fost atât de grave, încât medicii nu știau dacă să îi amputeze piciorul sau să încerce reconstrucția acestuia. Însă în urma evaluării, medicii au decis să îi păstreze membrul și să înceapă reconstrucția acestuia.

Recuperarea a fost dificilă și lentă și piciorul a mai necesitat intervenţii pe plagă, iar toate manevrele de pansament s-au făcut sub anestezie generală din cauza durerii.

Astăzi, echipa medicală a anunțat că a realizat primul pansament fără anestezie generală, iar fetița va fi îndrumată spre fizio-kinetoterapiem, iar dacă va fi necesar, să revină cu reevaluări ulterioare chirurgicale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News