Peste 8.000 de persoane infectate au fost raportate până acum în Regatul Unit și 422 de decese.
Sistemul medical e suprasolicitat deja, iar medicii, prima linie în lupta cu noul coronavirus, se plâng că sunt abandonați de guvernanți și se așteaptă de la ei să-și asume “riscuri inacceptabile”.
Personalul medical britanic acuză lipsa
costumelor de protecție și amenință cu greva, în plină pandemie de Covid-19.
Suntem abandonați de autorități. Ne lipsesc lucruri esențiale pentru a ne proteja, lucruri recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. În aceste condiții, foarte mulți doctori simt că nu au altă soluție decât să renunțe la a profesa, deși își iubesc meseria.
Dr. Rinesh Parmar, președintele Asociației Medicilor din Marea Britanie:
“Guvernul trebuie să ne protejeze, ca să dăm randament
100% la locul de muncă. Până acum, noi ne-am respectat partea de înțelegere,
însă autoritățile nu. Noi ne-am făcut treaba, ei nu ne-au dat strictul necesar”,
a mai spus dr. Rinesh Parmar.
Și asociația asistenților medicali din UK, care
are 400.000 de membri, e în aceeași situație.
S-ar putea să avem de ales între sănătatea noastră și îngrijirea bolnavilor. Mulți vom alege să renunțăm la muncă, pentru a ne proteja. Guvernl trebuie să înțeleagă că avem nevoie disperată de costume de protecție.
Purtător de cuvânt Royal College of Nursing:
Foto: EPA