• Ziarul nu dă link către platformele unde s-au rostogolit aceste știri false, nici către site-ul acestui produs, pentru a-și proteja cititorii. 
  • O investigație Libertatea a arătat în 2019 cum statul nu controlează promovarea suplimentelor alimentare care susțin că tratează de la hipertensiune la ulcer și de la reumatism la cancer!

„N-am dat niciun interviu pentru acest medicament care îmi este pus în cârcă. De când fac meseria asta, din 67, n-am făcut niciodată reclamă unui medicament sau produs. Eu, ca doctor, pot să îi spun pacientului care vine – îți dau următorul tratament. Dar să mă apuc să fac reclamă, să spun că dă viață veșnică un medicament e imoral”, a declarat pentru Libertatea dr. cardiolog Ion Bruckner, unul dintre cei a căror imagine a fost folosită în mod fals.

Medicul vorbește despre CardiLine, promovat ca fiind un tratament-minune care vindecă bolile cardiovasculare. Acesta este prezentat drept un produs naturist „care învinge hipertensiunea arterială și toate riscurile ei”. 

Doctorul Ion Bruckner, fost ministru al sănătății în anii 1997-1998, spune că a aflat că „recomandă” acest produs, după ce mai mulți pacienți pe care i-a avut de-a lungul timpului l-au sunat să-i ceară detalii, după ce au citit falsul interviu.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

„Acesta este un medicament complex, care acționează asupra întregului sistem cardiovascular odată, rezolvând simultan mai multe probleme”, este una dintre declarațiile care i se atribuie medicului cardiolog, care spune pentru Libertatea că n-a dat niciodată acest interviu.

Funcții și instituții de stat care nu există

Articolul în care doctorul Bruckner este citat în mai multe rânduri începe cu declarația unui așa-zis „Farmacist șef-adjunct al României”, o funcție care nu există. 

Mai departe, doctorul Ion Bruckner este citat drept Șeful centrului științific pentru chirurgie vasculară.

„Eu sunt internist și cardiolog. Nu există acest centru științific. Această instituție nu există, deci sunt făcut șeful unei chestii care nu este. Mai mult, fac reclamă acestui medicament care este o făcătură”.

Un alt site în care este publicat falsul articol

Libertatea a mai descoperit un alt site pe care este publicat același articol fals, dar în care un alt medic este citat cu aceeași funcție și căruia îi sunt atribuite exact aceleași declarații ca ale medicului Ion Bruckner.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

De această dată, în poză apare un alt medic, nu cel al cărui nume este prezentat. Fotografia doctorului Radu Macovei, fost manager la Spitalul de Urgență Floreasca, îi este atribuită unui așa-zis medic Virgil Popescu. 

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia
Fotografia cu Radu Macovei este preluată dintr-un articol Rise Project

Falsul coboară și în comentarii 

Fotografia și numele medicului Ion Bruckner sunt folosite și în secțiunea de  comentarii, din subsolul articolului, în care acesta le-ar răspunde celor care și-au comandat produsul, felicitându-i. 

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

„Nu am vorbit, nu știu cine e Oana și nu vorbesc cu pacienții mei pe numele mic, din principiu. Nici unei doamne care nu știu cine este nu i-aș spune așa. Ba fac chiar mai mult, conform răspunsului pe care nu l-am dat eu, o laud că a făcut comanda pe site-ul oficial”.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

„Vreau și să apăr oamenii, să nu dea banii pe prostii”

Doctorul Bruckner a declarat că a contactat deja o avocată, pentru a face o dezmințire oficială. „Dar dezmințirea trebuie să o citească și cei care citesc prostia asta”, spune acesta.

„Ceea ce mă revoltă este, sigur, folosirea numelui meu ca argument în favoarea acestei înșelătorii. Chiar și în așa-zisul interviu este scris cu litere mari: medicamentul conține 50 de macro și microelemente utile, precum și vitamine. Eu nu spun că nu este un amestec de vitamine și de diverse prostii care se iau pentru întărire, dar nu este vreun medicament care să curețe vase sau să facă vreun bine. Vreau și să apăr oamenii, să nu dea banii pe prostii. Este o înșelătorie bine orchestrată, pentru a vinde această marfă”.

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia
Jurnalistul Ionuț Cristache

Ionuț Cristache, TVR: „Era ca o hidră din aia, tăiai un cap, apăreau zece”

Alături de doctorul Bruckner, apare și Paul Crețu, citat drept Șef al departamentului farmaceutic din România, un alt departament care nu există. Conform conturilor sale de social media, el este medic și lucrează la un cabinet medical. Ziarul a încercat să ia legătura cu Paul Crețu, însă până la momentul publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns. 

În același articol fals, intervievator este jurnalistul Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii România 9, de pe TVR. Acesta încearcă deja de jumătate de an să oprească promovarea „produsului-minune”. 

„Nu e doar CardLine, sunt mai multe produse. De 6-7 luni am îndemnat pe toată lumea, prieteni, cunoscuți, necunoscuți, telespectatori să blocheze orice mesaj de genul acesta. Noi am mers la un moment dat pe urmele lor, era o firmă care avea sediul în Bulgaria. Am scris la Facebook la modul obsesiv, i-am rugat, le-am atașat capturi, cu cât scriam mai mult și se blocau mai multe pagini, cu atât răsăreau mai multe, era ca o hidră din aia, tăiai un cap, apăreau zece”, explică Ionuț Cristache pentru Libertatea.

„Mi se pare incredibil că nu blochează astfel de minciuni. Sunt niște falsuri grosolane. Ei acționează țintit în România, dar nu au operațional nimic aici. Efectiv nu mai știm ce să facem, Facebook-ul ar trebui să reacționeze, nu mai zic că e uzurpare de calități”.

Ionuț Cristache, TVR:

Într-o postare de pe Facebook, din iulie 2021, Ionuț Cristache și emisiunea România 9 atrag atenția asupra acestei înșelătorii care circulă și astăzi. În lunile scurse de atunci, acest mesaj a fost difuzat de mai multe ori și pe postul TVR, mai spune Cristache. 


Cine e în spatele minciunii?

Site-ul pe care e publicat așa-zisul interviu al doctorului Bruckner, la data de 8 ianuarie, apare sub mai multe nume, iar la un search pe Google este în primele afișări.

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

Domeniul .space, pe care este publicat falsul articol, a apărut în 2014 și era dedicat „tuturor persoanelor și companiilor care au ca interes principal astronomia”. Domeniul nu are nicio restricție, așa că poate fi cumpărat de oricine. În 2019, acesta putea fi cumpărat cu 6 euro + TVA. 

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

Cei care dețin domeniul, înregistrat în Rusia, pe care apare acest site, mai au și alte site-uri dubioase unde sunt promovate produse pentru boli precum diabetul. 

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

De asemenea, aceleași date din spatele site-urilor cu interviurile false apar și în legătură cu produsele numite „Normalife”, vândute la același preț ca și „CardiLine”.

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

Produsul „CardiLine” este promovat inclusiv de Aurelian Perjovschi, care se recomandă ca specialist în tratamente naturiste.  

„Nu sunt medic, sunt consultant”

La finalul interviurilor false de pe site-urile obscure, poți plasa și o comandă. Dacă te duci pe site-ul oficial, beneficiezi de o reducere de 50%, costul final fiind de 159 de lei. Conform interviurilor false, această reducere este o excepție pe termen limitat, doar pentru clienții din România. O strategie de marketing menită să atragă cât mai mulți oameni, gândită în detaliu. 

Medici români și un fost ministru al sănătății, folosiți în promovarea unui „tratament-minune” pentru inimă pe site-uri obscure din Rusia

Reporterii Libertatea au intrat pe site-ul oficial al produsului CardiLine. Nu există niciun număr de contact, potențialii clienți pot să-și lase datele, să fie contactați apoi pentru a plasa o comandă. La două minute după ce a lăsat numărul de telefon, reporterul Libertatea a fost sunat de un consultant, care s-a recomandat drept Nicolae.

– Vă este comod să vorbim acum, nu vă deranjez?

– Da, este în regulă. 

– Pentru a vă consulta mai bine, permiteți-mi vă rog frumos să vă adresez câteva întrebări. 

– Aș vrea mai întâi să vă întreb eu. Am văzut că domnul doctor cardiolog Ion Bruckner îl recomandă și aș vrea să văd dacă îmi puteți da mai multe detalii sau dacă aș putea vorbi cu un doctor mai degrabă. Dumneavoastră colaborați cu dl Bruckner?

– Eu sunt consultant, producătorul mi-a dat deja toată informația. Eu deja consult paci… clientul după probleme și recomand un tratament deja. Anume pentru tensiune, pentru sistemul cardiovascular, pentru curățarea vaselor. Pentru mai multe informații despre domnul Bruckner vă pot da un număr de la serviciul suport clienți. Dar în cazul în care doriți să începeți un tratament cu acest produs, eu cu mare sinceritate vă consult, vă recomand. 

– Aș prefera să-mi facă un medic această consultație înainte să mi se recomande. Dumneavoastră ați spus că sunteți consultant, aveți formare medicală?

– Eu activez în această companie de 10 ani, deci fiți sigură, cu mare încredere și mare sinceritate o să vă recomand, ca să scăpați cu ușurință de problemele dumneavoastră. Nu sunt medic, sunt consultant, ca și cum v-ați duce la o consultație la medic și v-ar consulta anume despre acest produs, la fel fac și eu. Anume despre acest produs, nu despre chirurgie sau alte domenii. 

Am fost asigurați că, odată ce comandăm produsul, vom primi și „o factură fiscală juridică cu un cod unic care demonstrează că acest produs este original”.

Am sunat și la numărul unde ni s-a spus că am putea obține o programare la doctorul Bruckner sau un alt doctor care promovează acest produs. Ni s-a oferit posibilitatea de a cere detalii, dar doar după plasarea unei comenzi. 

Când am cerut mai multe informații, ni s-a închis telefonul, pe motiv că este o linie dedicată clienților. 

Libertatea nu încurajează cumpărarea unui astfel de produs. Dacă ați întâlnit mesaje care promovează CardiLine sau alte produse promovate prin aceeași metodă falsă, ne puteți scrie la adresa andrada.lautaru@ringier.ro. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI