Eliza Oprea fusese programată pentru operaţia de apendicită la începputul lunii aprilie a acestui an. Câteva zile mai târziu, tinerei de 24 de ani i s-a făcut rău acasă, iar părinţii ei au chemat ambulanţa, care a adus- o pe fată la Spitalul Judeţean Ilfov. „Mi s-a făcut anestezie de la brâu în jos. La un moment dat, am simţit miros de ars şi ceva fierbinte pe lângă mine. O asistentă a început să ţipe «Arde, arde» şi am văzut în jurul meu sânge. M-am speriat, dar medicul nu mi-a spus ce se întâmplă. A venit apoi un alt doctor, care mi-a ridicat piciorul drept şi-au început să mă şteargă de sânge”, a povestiti la acea vreme fata, pentru Libertatea. Abia după ce a ieşit din operaţie a văzut că e bandajată pe picior şi pe spate, de sus până jos.
„Trei zile am stat la Terapie Intensivă. Părinţilor mei eu le-am arătat ce mi-au făcut, că medicul nu le-a zis nimic. Abia când l-au întrebat, el a spus că îi pare rău de ce s-a întâmplat”, ne-a menţionat Eliza. Tânăra are dureri şi usturimi cumplite din cauza rănilor, iar părinţii ei sunt acum hotărâţi să-l dea în judecată pe Viorel Crihană, chirurgul care a operat-o pe fiica lor. „Doctorii m-au nenorocit pe viaţă! O să rămân cu ditamai cicatricile pe picior şi pe spate!”, ne-a spus disperată fată.
Familia tinerei susţine că vrea daune de 200.000 de euro. Zilele trecute, medicii legişti care au examinat-o pe tânără au concluzionat că aceasta a suferit foarte mult şi că arsurile de gradul IIA si IIB i-au provocat un „prejudiciu estetic important”, care se va putea remedia numai prin operaţii. Acest act este determinant în ancheta în care fata vrea să ise facă dreptate.
Avocata aceasteia Beatrice Comăniceanu (foto), crede că va avea câştig de cauză. „S-a dispus începerea urmăririi penale împotriva medicului şi a asistentei medicale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Clienta mea speră din tot sufletul că instanţa de judecată să acorde daunele morale şi materiale solicitate de către ea, în cuatum de 200.000 euro, suma de bani ce va fi folosită de aceasta pentru efectuarea tratamentelor medico-chirurgicale recomandate”, a spus avocata.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fe0cf70e4e103b8836ad21c22123a9d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2601a2353633e0f03cb732945852459a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_938ace29c9600fd1d195b279a6c0d5e5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9aa68d24cc6cf50bb65c9d0bf7cadb1a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_470da7a61d607c99ce1e961794d6b535.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f413c07937f3ac4ea6f45e43737fd059.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_104d993f92975c7e49656a3a701cdba1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_7ed5dd2c8b9d27afd8a17c34d3c48f8f.jpg)