• Dincolo de situația punctuală de la Suceava, mai multe surse vorbesc despre cum ministrul sănătății e prins între stilul cazon al MApN, MAI și al lui Raed Arafat și protestele tot mai insistente ale corpului medical din toată țara și ale asociațiilor pacienților.

Medicii, asistentele și infirmierii sunt obligați să facă duș nu doar acasă, ci chiar înainte de a intra în clădirea Spitalul Județean Suceava. Regula a fost impusă de noua conducere militară a spitalului.

”Numai că aceste dușuri de grup nu sunt în spital, ci vor fi amenajate în curte. Între dușuri și vestiar e un spațiu. Suntem puși de conducerea militară să mergem goi prin curte, după ce facem duș”, au povestit mai mulți medici, pentru ziar.

Aceste plângeri au ajuns și la ministrul Nelu Tătaru. Chiar marți, în vizita făcută la Brașov, el a fost întrebat de presă cum mai merge relația între conducerea militară și personalul Spitalului Județean Suceava.

Ministrul a recunoscut că ”medicii reclamă, într-adevăr, că sunt alte metode, îi înțeleg și pe ei, dar e nevoie de disciplină”. 

Tătaru, surprins de forma categorică a ordinului lui Arafat

Apoi, Nelu Tătaru a adăugat o frază care a trecut nebăgată în seamă, pentru că nu era cunoscut contextul: ”Mi-au zis că dacă voiau asta, se făceau militari”. Este exact ceea ce i-au transmis medicii demnitarului în legătură cu ritualul cazon al dușului de la intrarea în tură. ”Dacă voiam să mărșăluim în șir, ne făceam soldați, nu medici”, i-au spus oamenii de Suceava, recent, ministrului sănătății.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Ministrul Tătaru este, deseori, prins între stilul milităros al celor din MApN și MAI, implicați în starea de urgență, și nevoile corpului medical și ale pacienților. De multe ori, e surprins și el de ce decid militarii.

Un angajat din Ministerul Sănătății, pentru Libertatea:

”De pildă, Ordinul nr. 74553, emis marți și care suspendă toate intervențiile chirurgicale și tratamentele neurgente, în afara celor COVID-19, de la toate spitalele, publice și private, avea o altă formă când l-a discutat, dar Tătaru s-a trezit că Arafat l-a dat într-o formă categorică, fără nici o precizare clară cu ce înseamnă tratamente sau operații ”neurgente” și asta a atras imediat observațiile specialiștilor, de la medici la cei din asociațiile pacienților”, a spus aceeași sursă din minister.

Arafat a revenit asupra stricteței Ordinului Militar

”Dar Tătaru de ce a avizat ordinul?”, a sunat întrebarea Libertății pentru omul din minister. ”Da, l-a avizat însă nu a citit fiecare cuvânt din el”.

Ministrul sănătății a reacționat imediat și a vorbit despre refacerea ordinului pentru a fi clar că se păstrează dreptul pacientului și nu este restricționată prin ordine militare competența medicului de a analiza situația. 

Între timp, Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, a retractat asprimea inițială care decurgea din Ordinul Militar și a spus că pacienții cu alte suferințe decât COVID vor fi în continuare tratați, după un consult decis de medic.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Revenind la conflictul militari-civili de la Suceava, comandantul spitalului a oferit explicații cititorilor Libertatea

Generalul Ionel Oprea: ”Le-am adus o instalație profesională de decontaminare pe care probabil nu o vor folosi”

Medicii de la Suceava, indignați că ”suntem puși de conducerea militară să mergem goi prin curte, după ce facem duș”. Ce spune generalul
Generalul Ionel Oprea. Foto Hepta

– Domnule Oprea, o parte dintre cadrele medicale reclamă faptul că vor trebui să facă duș în curte și să meargă apoi dezbrăcați până în vestiar!
– Am adus aici o instalație militară profesională de decontaminare biologică și chimică. Este o mașină pusă la dispoziție de Regimentul de la Huși și pe care o folosește armata. Pot intra la duș 14 persoane o dată și asigură o spălare rapidă și eficientă.

– Și se află în curte, mai departe de vestiare?
– Este adevărat că le afectează un pic intimitatea, este pusă pe circuitul COVID, le asigură o decontaminare sigură, dar din câte cred eu nu o vor folosi foarte mulți. Cadrele medicale au ca alternativă și dușurile din interior, de la cabinete, dar acolo vor trebui să stea la coadă, să se aștepte fiecare pe fiecare. Le-am spus că pot să procedeze cum vor dori, cu condiția să respecte regulile de dezbrăcare, de decontaminare, de îmbrăcare și să respecte circuitele.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Numai așa vor putea intra și ieși din spital… Să nu uit, trebuie să sosească de la Arad și tunurile de dezinfectare, prin care vor trebui să treacă.

Generalul Ionel Oprea:

– Care este atmosfera acum în spital?
– Vreau să vă spun că tocmai am redeschis noile circuite. Dacă vor fi respectate aceste circuite și dacă toată lumea va purta echipamentul de protecție în funcție de zona în care lucrează, riscul de contaminare al cadrelor medicale va fi eliminat. Cred că după 14 zile, când vor ieși din izolare sau tratament cei suspecți sau infectați, spitalul va avea o echipă medicală sănătoasă.

Fără disciplină orice luptă cu acest virus este pierdută din start. Eu îmi doresc doar să-mi termin cu bine această misiune și să mă întorc acasă, la pensia mea. Nu am venit aici după nici o medalie.

Generalul Ionel Oprea:
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI