Medicii de familie știau când au ajuns la judecată că pe rețeta primită de pacientă era prescrisă o supradoză de Metotrexat (un medicament folosit în tratamentul unor forme de cancer și al unor boli autoimune, cum este și poliartrita reumatoidă), dar au încercat să se apere spunând că și pacienta este de vină pentru că nu a verificat dozajul, ceea ce, în opinia lor, denotă ”atitudine pasivă și neglijență”.

Femeia a ajuns de urgență la spital după cinci zile în care, după indicațiile greșite ale medicului său, a luat medicamente cât pentru cinci săptămâni. Supradoza i-a produs pancitopenie (scăderea numărului hematiilor, leucocitelor și trombocitelor sanguine mult sub valorile normal), erupții cutanate și stomatită.

Cum a ajuns pacienta să se judece cu medicii

În perioada 9-17 decembrie 2014, pacienta a fost internată la clinica de reumatologie a Spitalului de Recuperare Iași. La externare, medicul reumatolog i-a prescris, pentru poliartrită reumatoidă, un tratament pentru un an, cu Metotrexat 10 mg, câte două pastile pe săptămână.

În aceeași zi, femeia s-a dus la medicul său de familie, Armand Daneliuc, care a consultat-o și i-a spus să revină a doua zi pentru rețeta compensată cu tratamentul recomandat de medicul reumatolog. Pe 18 decembrie 2014, o asistentă medicală i-a dat femeii rețeta, care însă este semnată și ștampilată de soția medicului său de familie, dr. Liliana Daneliuc.

Deși din indicațiile de la clinica de reumatologie, femeia trebuia să ia două pastile pe săptămână, pe rețeta de la medicul de familie a primit 60 de pastile pentru tratament pe o lună, respectiv câte două pastile pe zi.

Pacienta a început tratamentul pe 22 decembrie 2014 și, după cinci zile, pentru că s-a simțit din ce în ce mai rău, a chemat ambulanța și a ajuns la spital, unde a stat internată 14 zile, din 27 decembrie 2014 până în 10 ianuarie 2015. Pe biletul de externare scrie că a fost tratată pentru efectele secundare produse de administrarea de Metotrexat.

Ulterior, femeia a formulat plângere penală, pentru vătămare corporală din culpă, și a sesizat Colegiul Medicilor.

În urma procedurii disciplinare a Colegiului Medicilor, cei doi medici au fost sancționați cu mustrare, pentru deficiențe de organizare a cabinetelor lor medicale, ce ”au putut conduce la o prescripție medicală greșită care a fost eliberată pacientei, în condițiile în care medicul este cel care răspunde de medicamentele și dozele prescrise”.

Dosarul penal deschis în 2015, la sesizarea pacientei, a fost clasat pe 16 mai 2017, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, care a motivat că ”fapta nu este prevăzută de legea penală”, așa cum propusese o lună mai devreme și Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Iași.

În ianuarie 2017, femeia a deschis un dosar civil la Judecătoria Iași și le-a cerut celor doi medici daune morale de 100.000 de euro și daune materiale de 10.000 de lei, pentru gravă culpă medicală în prescrierea eronată a medicamentației cu Metotrexat. După un an și jumătate de judecată, pe 12 iunie 2019, a fost pronunțată sentința:

”Admite în parte cererea formulată de reclamanta C.V. în contradictoriu cu pârâţii Daneliuc Armand şi Daneliuc Liliana. Obligă în solidar pârâţii Daneliuc Armand şi Daneliuc Liliana să achite către reclamanta C.V. suma de 70.000 euro, cu titlu de daune morale”.

Vezi VIDEO cu intervenția jurnalistului Cătălin Hopulele, din emisiunea Adriana Nedelea LA FIX:

Supradoza a avut efecte toxice care puteau să îi pună în pericol viața

Expertizele medico-legale au arătat că simptomele suferite de pacientă după administrarea a două pastile pe zi în loc de două pe săptămână pot fi atribuite efectelor toxice ale supradozei de Metotrexat.

Judecătorul a concluzionat, bazându-se pe rapoartele de expertiză întocmite la spital și pe valorile analizelor, că viața pacientei nu a fost pusă în pericol, dar „dozajul prescris avea un potențial ridicat să îi pună viața în pericol”.

”Practic, dozajul medicamentului Metotrexat prescris reclamantei prin această din urmă rețetă (a medicului de familie – n.r.) a fost greșit consemnat – 10 mg x 2/zi timp de 30 de zile în loc de 2x 10 mg/săptămână. Practic, pacienta a luat metotrexat în doză de 10 mg x 2/zi timp de 6 zile (cantitatea totală de 120 mg), cantitate care se încadrează între dozele toxice”, a scris judecătorul în motivarea deciziei.

Medicii au acuzat-o pe pacientă că nu și-a verificat rețeta

În fața judecătorului, apărătorii medicilor Armand și Liliana Daneliuc au spus că o parte din vină o poartă și pacienta, pentru că nu și-a consultat rețeta primită de la reumatolog cu cea cu care a plecat de la cabinetul medicului de familie la farmacie.

”Este incredibil faptul că reclamanta nu a considerat că este de datoria ei, nu a considerat că o privește pe ea să citească biletul de externare care îi era adresat. Este de asemenea culpa reclamantei faptul că nu a întrerupt imediat medicația când a văzut că, așa cum a arătat în plângerea adresată Colegiului Medicilor, pe parcursul acestor cinci zile, cât a luat medicația, a observat cum treptat se transformă dintr-un om relativ sănătos într-un om bolnav, slăbit, care nu se putea ridica din pat. Cum poate un om să continue să ia medicamentele care, în mod evident, erau cauza acestor manifestări și după ce doi doctori (presupunând că și medicul specialist din spital și-a îndeplinit obligațiile) i-au explicat clar faptul că există reacții adverse, caz în care se întrerupe tratamentul”, a invocat avocatul medicilor.

Acesta a mai spus că de vină este și farmacista care i-a eliberat medicamentul, pentru că ”nu avea cunoștințele medicale necesare, nu cunoștea medicamentul și posologia lui, așa încât nu a semnalat greșeala”.

Judecătorul nu a fost de acord cu argumentarea lor, concluzionând că pacienta avea încredere în medicul de familie care o trata de aproximativ 10 ani și nu s-a îndoit de corectitudinea rețetei eliberate de acesta.

„Instanța nu poate reține existența unei culpe concurente a reclamantei în raport de cele întâmplate, oricât de revoltați s-ar fi arătat pârâții de atitudinea sa pasivă și de neglijența de a nu fi coroborat cele două rețete diferite”, a notat judecătorul în motivarea deciziei.

Tot în apărarea lor, medicii au spus că asistentele medicale de la cabinetele lor ar fi făcut schimb de tură și ar fi transcris rețeta, aplicând parafa medicului, fără a mai trimite pacienta la o consultație suplimentară. Judecătorul nu spune că acestea ar fi lipsite de vină, dar menționează că ele nu sunt parte a acestui proces.

Judecătorul a constatat și ilegalitatea în procedura de prescriere a rețetei, în condițiile în care pacienta a fost consultată de medicul său de familie, Armand Daneliuc, dar rețeta a fost semnată și parafată de Liliana Daneliuc.

Decizia Judecătoriei Iași nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Tribunalul Iași.


Citește și:

Doi medici din Iași, obligați să plătească daune de 70.000 de euro pentru o rețetă greșită

VIDEO | Adriana Nedelea LA FIX: Pacientă salvată de propriul organism, medici puși la plată

Google News Urmărește-ne pe Google News