Potrivit lui Andrei Baciu, 3.035 de medici de familie sunt înscriși până acum în campania de vaccinare, iar serul va ajunge în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural.
„Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce așteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viața obișnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulți medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a precizat Andrei Baciu.
Potrivit secretarului de stat, medicii de familie înscriși sunt din:
Municipiul București (225), Alba (46), Arad (96), Argeș (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistrița (112), Botoșani (41), Brașov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călărași (63), Caraș-Severin (9), Cluj (64), Constanța (77), Covasna (46), Dâmbovița (76), Dolj (119), Galați (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomița (34), Iași (191), Ilfov (53), Maramureș (109), Mehedinți (55), Mureș (130), Neamț (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiș (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).
„Administrarea vaccinului va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel; acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani”, a precizat Andrei Baciu.
Diferențele între cele patru vaccinuri folosite în România:
Dacă Pfizer și Moderna funcționează pe principiul ARN mesager, Johnson&Johnson, ca și AstraZeneca, se bazează pe un vector viral nereplicativ.
Diferențele între cele patru tipuri de vaccin mai constau și în eficacitate. Astfel, în timp ce Pfizer și Moderna au o eficacitate de 95%, respectiv 94,1%, iar AstraZeneca – 60%, Johnson&Johnson are o eficacitate 67%.
O altă diferență este aceea a regimului de administrare. Pfizer se administrează în două doze, la interval de 21 zile, Moderna – în două doze, la interval de 28 de zile, iar AstraZeneca, în două doze, la 56 de zile. Spre deosebire de acestea, Johnson&Johnson se administrează într-o singură doză.
De asemenea, în privința stocării pe termen lung, Pfizer se păstrează 6 luni la -80 de grade Celsius, Moderna – aceeași perioadă, dar la -20 de grade Celsius, AstraZeneca – tot 6 luni, dar între 2 și 8 grade Celsius. În privința Johnson&Johnson, acesta se menține 24 de luni la -20 de grade Celsius.