„Este o situaţie de criză, nu putem să renunţăm aşa, dintr-odată şi suntem dispuşi să ne continuăm cu efort activitatea, cu rugămintea să ne lăsaţi să ne facem treaba. Pentru toată mass media: nu amestecăm procesul penal. Cine e vinovat să plătească, dacă se va demonstra. Dar suntem oameni care ne desfăşurăm activitatea în mod corect. Noi asta facem, salvăm oameni, deocamdată facem gărzi, vedem cât de severă va fi presiunea, pentru că nu se poate lucra în astfel de condiţii. Nu şantajăm pe nimeni”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon Florina Pompilian, după întâlnirea cu ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.
Aceasta a avut un mesaj direct către jurnaliști, pe care îi consideră responsabili pentru aşa-zisele presiuni asupra medicilor.
„Presiunea vine de la dumneavoastră. Suntem denigraţi, suntem denigraţi ca şi specialitate medicală şi ca şi colectiv, suntem denumiţi gunoaie umane”, le-a spus medicul jurnaliştilor.
Întrebată ce se va întâmpla cu pacienţii ale căror operaţii au fost amânate, medicul a răspuns că medicii continuă cu gărzile, demisiile nu au fost acceptate, iar dacă gărzile continuă, va continua şi activitatea medicală.
Cazul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon
Opt din cei 12 medici ATI au anunţat că demisionează din gărzi şi că vor demisiona şi din spital, invocând că nu îşi mai pot desfăşura activitatea „în asemenea condiţii”, după inculparea celor două colege ale lor.
Cele două doctorițe sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea cu intenție a dozei de Noradrenalină.
Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat în reclamaţie la secția ATI au murit 17 pacienţi.
Decizia medicilor ATI de a reveni asupra amenințărilor cu demisia a venit după discuții cu ministrul sănătății, Alexandru Rafila, care a anunțat că i-a „convins” pe medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon „să îşi continue activitatea în perioada următoare”.
„Nu e vorba de niciun şantaj din partea corpului medical, e vorba însă de o presiune foarte mare care se exercită asupra lor, inclusiv în mass media. Sunt oameni care fac gărzi, care salvează, în fiecare an, fiecare dintre ei, sute de vieţi şi nu pot să lucreze într-o situaţie de presiune şi, mai ales de denigrare, atât profesională, cât şi umană. I-am înţeles, am discutat cu ei, discuţiile au durat aproape două ore. I-am convins să îşi continue activitatea în perioada următoare, însă trebuie să le recunoaştem statutul profesional, eforturile pe care le fac, să-i respectăm, pentru că lucrul acesta face posibil un act medical de bună calitate. Ei sunt oameni obişnuiţi, sunt modeşti, sunt emoţionali, trebuie să poată să lucreze. Eu asta i-am asigurat, că din punctul, nostru de vedere vor avea tot sprijinul”, a declarat Alexandru Rafila.