A fost în comă din cauza bolii
Maria Mălairău (68 de ani) este pacienta din Galaţi în cazul căreia virusul West Nile a fost confirmat. Femeia, care locuieşte în Cavadineşti şi-a revenit miraculos dintr- o comă în care a intrat pe data de 21 august şi în care a stat o săptămână, până pe 27 august.
“M-au înţepat ţânţarii rău, cum e la ţară, că nu prea ai cum să stai numai în casă. Eram în curte, la tăiat buruiană. După câteva zile, mi se tăiau picioarele de ameţeală. Am intrat în comă, dar acum mi-am revenit şi m-am întors dintre morţi”, ne-a declarat bătrâna.
“A ajuns la spital aproape moartă şi i-am făcut imediat analizele. Pacienta a fost adusă iniţial la Spitalul de Urgenţă, deoarece era în stare de comă. Şi-a revenit, este lucidă, conştientă, dar epuizată de boală”, a afirmat directorul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Mihaela Debita.
După ce au aflat că au un caz confirmat în comună, autorităţile din Cavadineşti au dispus dezinfectarea locuinţei femeii, iar din populaţiile de ţânţari din zonă se vor lua probe care vor fi trimise la analizat.
Un constănţean, prima victimă
Una dintre victimele cu care virusul West Nile a fost nemilos este un bărbat de 79 de ani, Petre Popescu din localitatea constănţeană Lipniţa, care a murit pe 19 august. Bătrânul a ajuns la Spitalul Judeţean din Constanţa cu febră de peste 41 de grade şi a fost transferat la Boli Infecţioase, unde i s-au recoltat probe biologice care au fost trimise la Bucureşti.
Confirmarea a venit abia luni, la aproape două săptămâni de când bărbatul s-a stins, şi medicii au spus că a fost răpus de virusul West Nile. Oamenii din satul în care locuia bătrânul nu erau informaţi despre infecţia extrem de periculoasă şi cu atât mai puţin aveau cunoştinţă că din cauza acesteia a murit vecinul lor.
“Ştiu că nea Popescu a murit de inimă, atunci, pe căldurile alea mari. Nu am auzit de boala asta. La noi sunt ţânţari mulţi, în fiecare seară, dar nimeni nu a păţit nimic de la pişcăturile lor”, ne-a declarat Petruţa Popescu, o vecină a bătrânului. Nici primarul Florin Onescu nu ştia că în localitate ţânţarii au devenit brusc foarte periculoşi. “Nu ştiu să fi murit cineva din cauza acestui virus“ a afirmat edilul.
«Am blindat casa contra ţânţarilor!»
Bucureşteanul Marian Arghir, 39 de ani, a reprezentat cel mai grav caz de infectare cu virusul West Nile, în timpul epidemiei din 1996 care ne-a afectat ţara. “Aveam dureri mari de cap şi mă deranja lumina. Am avut şi febră, însă nu mare”, îşi aminteşte acum bărbatul.
“Medicii ne-au spus că a scăpat datorită organismului tânăr. La televizor se vorbea de virus, însă spuneau că simptomul e febra mare. La spital, ne-au zis că avea o infecţie foarte mare. De fapt, a fost cel mai grav caz. Când plecam de la spital mă opream în parc şi plângeam! Soţul meu nu se putea mişca aproape deloc”, ne-a mărturisit Valeria Arghir, soţia bărbatului.
Boala a lăsat nu doar amintiri, ci şi urme în viaţa lui Marian. “Mă feresc de lumină puternică şi de efort. Acum nu ne mai facem griji, sigur mă va ocoli virusul. Am blindat casa contra ţânţarilor când am aflat despre ce-i vorba. Avem plase la toate ferestrele şi aparate cu pastile chimice în toată casa”, ne-a declarat Marian.
Se poate lua şi de la căpuşe
West Nile poate fi transmis şi de căpuşe. “Acest risc apare mai ales la persoanele din mediul rural”, ne-a declarat prof.dr. Geza Molnar, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie. În Rusia, autorităţile au avertizat deja populaţia privind pericolul căpuşelor. Aici, aproape un sfert din cei 180 de bolnavi diagnosticaţi în ultima lună au contractat virusul de la aceste insecte.
Doi morţi
Bucureşti – un bărbat de 75 de ani a decedat de la West Nile pe 24 august, la Spitalul Victor Babeş.
Constanţa – Petre Popescu, din Băneasa, avea 79 de ani şi a fost răpus de virus pe 19 august.
Şase bolnavi
Dolj – O femeie de 59 de ani a fost internată acum nouă zile şi a fost externată luni. Starea ei este bună.
Galaţi – Maria Mălairău de 68 de ani din Cavadineşti este sub tratament.
Alba – Doi soţi, de 47 de ani, respectiv 32 de ani, au fost deja externaţi luni.
Cluj – Un cioban ieşean de 58 de ani a fost externat pe 13 august, confirmat cu West Nile abia ieri. Sibiu – Un bărbat de 77 de ani a fost externat la începutul lunii august, iar rezultatul analizelor a confirmat luni infecţia.
Şase suspecţi
Dolj – Două persoane sunt suspecte de infectare.
Mureş – Doi pacienţi aşteaptă rezultatul analizelor.
Teleorman – Un bărbat de 41 de ani este suspect.
Cluj – O femeie de 60 de ani e internată. Ialomiţa – Un bărbat din Feteşti e suspect.
Atacă între orele 18-24 şi 5-8
În urmă cu o lună şi jumătate, Primăria Capitalei a constituit primul comandament antiţânţari din istoria instituţiei. Angajaţii primăriei au stabilit atunci că, dintre toate speciile de ţânţari, Culex este un inamic de temut. Atacă între orele 18.00 – 0.00, 5.00 – 8.00 şi trăieşte în apă stătută.
Aici sunt cuiburile insectelor: Libertatea îţi arată locurile de care ar trebui să te fereşti
Combinaţia de căldură şi umiditate reprezintă raiul ţânţarilor. Insectele depun sute de ouă, iar larvele se dezvoltă mai repede atunci când e cald. Există o serie de locuri “preferate” de insectele “ucigaşe”, în special cele izolate, unde nu sunt deranjate şi de unde “atacă”.
Canale: Din cauza apei fierbinţi care circulă prin subteranele oraşului, în gurile de acces ale canalelor se creează condens. Fix elementele magice la care “visează” ţânţarii pentru a-şi depune ouăle. | Subsoluri de bloc: Administratorul Grigore Mihalaşcu ne-a explicat că în subsolul blocului mai există ţevi care picură. Cum aici încă e cald, iar oamenii vin destul de rar la boxe, ţânţarii îşi fac de cap în micile bălţi! | Bălţi: Lacurile şi bălţile sunt alte locuri de “dezmăţ” pentru ţânţarii care depun ouă. În special zonele mizerabile ale bălţilor dinspre mal, unde temperatura apei e mai crescută. |
Streinu-Cercel: «Sunt puţine şanse să apară o epidemie»
Prof.dr. Adrian Streinu- Cercel (foto) a declarat, ieri, că în România se înregistrează anual cazuri sporadice de West Nile şi că nu trebuie să ne îngrijorăm.
“Sunt puţine şanse să apară o epidemie pentru că multă lume are organismul imunizat pe viaţă în urma epidemiei din 1996”, a susţinut specialistul.
Pe de altă parte, anul trecut, Streinu-Cercel avertiza că milioane de oameni vor face gripă porcină, deşi doar câteva mii s-au îmbolnăvit. În 1996, în România au murit 41 de persoane din cauza virusului West Nile.
Vremea nu ţine cu noi
Reducerea precipitaţiilor şi reapariţia căldurii ar putea face ca ţânţarii să persiste pe teritoriul ţării noastre. Meteorologii spun că, în zilele următoare, în partea de sud, vremea se va îmbunătăţi, temperaturile vor creşte, iar ploile se vor reduce semnificativ.
Mercurul termometrelor va atinge valori de 26-27 de grade şi nivelul umidităţii va scădea. Medicii afirmă că încălzirea vremii îi va face pe ţânţari să rămână pe teritoriul României. Prof.dr. Geza Molnar (foto) a explicat că doar dacă se va face rece şi va ploua ţânţarii se vor retrage. Numai în partea de nord şi nord-vest a ţării va ploua şi va fi frig.
În ţările învecinate României nu s-a confirmat virusul
Virusul West Nile poate fi deosebit de agresiv. Dacă, în 1996, epidemia din România a avut o rată a mortalităţii de aproape 10%, în alte ţări, precum Israel, peste 14% dintre bolnavi au decedat. În SUA, anul trecut, au murit 4,5% dintre pacienţi, iar vara aceasta, în Grecia, din cele 134 de cazuri confirmate, 9 s-au soldat cu deces.
În Rusia, acolo unde numărul celor infectaţi cu virusul West Nile a ajuns ieri la 172, autorităţile au raportat şase persoane care au decedat din cauza înţepăturilor ţânţarilor. Sunt aşteptate însă şi alte cazuri, date fiind temperaturile foarte mari care s-au înregistrat în această ţară, fapt care a dus la răspândirea mult mai rapidă a virusului.
În niciunul dintre statele direct învecinate României nu s-a confirmat încă vreun caz de infectare cu virusul West Nile, chiar dacă la sud de Dunăre, în Bulgaria. sunt trei suspecţi.
Ionică Anghel, pescar pe Dunăre: «Să vină ţânţarii, eu sunt protejat»
Pescarii gălăţeni nu s-au lăsat intimidaţi de virusul West Nile şi au ieşi la pescuit şi ieri. Totuşi, cei mai mulţi dintre ei s-au dotat corespunzător, s-au îmbrăcat bine şi au trecut şi pe la farmacie, de unde şi-au cumpărat loţiuni şi spray-uri împotriva înţepăturilor de ţânţari.
“Să vină ţânţarii, eu sunt protejat. Mă dau cu asta şi stau la distanţă de mine”, a declarat Ionică Anghel, unul dintre pescari, care s-au uns cu o loţiune antiinsecte.
Află şi cum te poţi feri de aceste insecte