Din nefericire, nu s-a reuşit nici de data asta îndepărtarea completă a craniofaringiomul, astfel încât în 2011 este diagnosticat cu o nouă recurenţă. Deoarece tumora avea dimensiuni mari şi comprima sistemul ventricular, s-a montat cu succes un drenaj ventriculo-peritoneal pentru evacuarea lichidului cefalorahidian în exces.
De aproximativ doi ani, vederea lui Costel este din ce în ce mai afectată. Controlul imagistic RMN efectuat în 2013 a decelat o tumoră de dimensiuni mari, de aproximativ 8 cm, care este aderentă la structurile nervoase din vecinătate, cu distrugerea aproape completă a glandei hipofize şi afectarea importantă a nervilor optici. Tânărul şi-ar fi pierdut vederea complet, dar o echipă de medici cu suflet mare de la un spital privat, condusă de de Dr. Sergiu Stoica, l-au operat pe tânăr, pro bono. Intervenţia durat 7 ore.
„Considerăm că am demonstrat încă o dată că putem face, în România, neurochirurgie de înaltă performanță, că suntem capabili să efectuăm, chiar și în mediul privat, acte medicale complexe care se ridică la înălțimea rezultatelor medicale din alte țări. Este important ca românii să știe că au opțiuni medicale viabile în România, la costuri mult mai reduse” – a declarat Fady Chreih, directorul spitalului