Ravindranath, un băiețel în vârstă de șapte ani din orașul Channai, a ajuns pe mâna medicilor după ce i s-a umflat o falcă.

După efectuarea radiografiilor, medicii stomatologi au descoperit că băiețelul avea în gură o structură solidă care cântărea aproximativ 200 de grame.

După ce l-au operat pe Ravindranath, medicii au descoperit în interiorul structurii respective 526 de bucăți în formă de dinți, cu dimensiuni între 1 și 15 milimetri.

Potrivit The Times of India, operația la care a fost supus băiețelul a durat cinci ore.

În urma intervenției chirurgicale, copilul a rămas cu 21 de dinți, numărul normal de dinți pentru cineva de vârsta lui.

Specialiștii nu au stabilit cauza exactă a anomaliei prezentate de Ravindranath, însă aceștia sunt de părerea că aceasta ar putea fi una genetică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO

Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO

Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro

Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI