Părinții lui Jake Rafferty, Emma și Adrian, din Kent, au fost anunțați de 16 ori de către medici că starea fiului lor este atât de gravă încât nu se mai poate face nimic. În unul dintre cazuri, i-au spus că mai are doar câteva ore, așa că l-au luat acasă pentru a nu trece în neființă în spital.

Dar Jake a supraviețuit, iar acum, doi ani mai târziu, la vârsta de 14 ani începe să dea semne de recuperare după ce tumorile spinale care l-au lăsat paralizat, se retrag.

Mama lui Jack spune că: „Doctorii nu au explicații pentru ce se întâmplă și sunt destul de surprinși. Spun că este doar temporar și că tumorile se vor întoarce și se vor înrăutăți.

Problemele lui Jake au început în 2013 când s-a confruntat prima dată cu moartea. Atunci i-au fost descoperite tumori agresive care îi acopereau opt vertebre. Mama sa povestește că fiul său a rămas paralizat de la brâu în jos, dar el a continuat să lupte și a refuzat să vedeze în fața bolii crunte.

Singura opțiune a fost intervenția chirurgicală complexă și apoi ședințe de radioterapie ale căror efecte adverse au fost teribile. Jack a început să aibă și convulsii pe lângă tumoarea care s-a dublat în mărime.

Dar părinții săi au decis de atunci să îi ofere suplimentele alimentare speciale aduse din Statele Unite și au consultat experți din India, SUA și Spania. Doi ani mai târziu, după ce a cheltuit aproximativ 25 000 de lire sterline și suferind numeroase eșecuri serioase, Jake începe să-și recâștige puterea musculară.

Acum adolescentul respiră fără ajutor artificial și, în afară de pastilele anti-convulsii, nu mai ia alte medicamente

Jake face acum fizioterapie la domiciliu de două ori pe săptămână și merge la sesiuni de terapie ocupațională pentru a încerca să-și recapete capacitatea de a-și mișca brațele.


Citește și: REPORTAJ/Spectaculoasa viață a unui fost boxer și rugbyst din România, care a gătit pentru regina Elisabeta a Angliei


 
 

Urmărește-ne pe Google News